Miercuri 11 septembrie 2001, ora 8,45 a unei dimineţi newyorkeze de sfîrşit de vară; efectiv din senin, un Boeing 767 loveşte turnul nordic al World Trade Center. CNN intră în direct - live, adică sesam! pe limba erei informaţiei -, la timp pentru a prinde imaginea unui al doilea avion, un Boeing 737, topindu-se într-o pară de foc spre mijlocul turnului sudic. Societatea-spectacol a noului secol aduce în scenă crima-spectacol. Atenţi la succesul mediatic al crimei lor, teroriştii vor audienţă, cer rating. Scene rupte din filme - majoritatea slabe - de ficţiune devin realitate, sub ochii noştri, pentru că lumea s-a deschis dinspre, dar şi înspre America. În bine şi în rău. Globalizarea înseamnă Internet fără frontiere, dar şi terorism fără graniţe. America lovită la ea acasă: WTC, Pentagonul, un mall. Au uitat Casa Albă sau doar nu au ajuns la ea? Şi în noul secol, criminalii sînt atenţi la simbolurile din care fac ţinte. America nu este o lume perfectă - românii ce ajung acolo înţeleg asta din prima lună. America face şi gafe. America poate nu ştie foarte multe despre partea noastră de lume - şi nici despre noi, în particular, atunci cînd, printr-o faţă sau alta, ne priveşte cu un ochi zîmbăreţ cînd noi o vrem gînditoare şi ne priveşte încruntată cînd noi am vrea-o zîmbitoare. America a cîştigat războiul rece şi de-abia istoricii viitorului vor putea spune cît de pregătită era pentru aceasta. O Americă medie obişnuită să trăiască bine, surprinsă de faptul că dincolo de ecranul televizorului din living există, totuşi, o lume cu mult mai haotică decît peisajul propriului cartier liniştit. Dar America rămîne, înainte de toate, puterea dinspre a cărei cultură politică iradiază spre lume ideile de democraţie, de egalitate şi toleranţă. Nimeni nu te poate obliga să o iubeşti - şi nici nu cred că acesta e sentimentul cerut într-o lume în care doar pragmatismul măreş