Ah, liră lirică, cu ale tale culori desprinse din Giotto, Leonardo şi Tintoretto, liră frumoasă, mare cît o pînză de corabie, fluturînd în vînt, deasupra scărilor din Piazza di Spagna, purtătoare, acum vreo jumătate de secol, a promisiunilor de Paşte şi vin la trattoria lui Peppino! Vreo sută de lire, la vremea aceea, cam o mie un an mai tîrziu, zece mii după încă un an, liră inflaţionistă, cu pînzele tale umflate de vînt, mergînd în sus, tot mai sus, zeci de ani, pînă la ţărmurile Euro-ului! Ah, liră, tu mi-ai dat curajul să o prind de mînă pe Maria Pia, şi niciodată nu am avut de ajuns din tine ca să o prind cu totul, dar şi ce dacă? Tu, liră, fost-ai fluierul pe buzele tinereţii mele, şi nu doar un simplu scandal la Banca Duhului Sfînt. Vei rămîne vecinic în amintirea mea, cu nimicnicia ta superbă, ca icoana tinereţii care risipeşte totul neaşteptînd nimic în schimb. Ciao, liră, ciao, frumoaso, dusă fii cu Marcello Mastroianni şi Federico Fellini! Şi tu, francule, simplul gest de a te ţine în mînă făcea cît o vizită în studioul lui Picasso şi îmi deschidea Champs-Elysées cu lumea bună, Montmarte cu Moulin Rouge şi scăriţa îngustă către etajul al doilea al lui Shakespeare&Company, unde nişte hipioţi suedezi fără de coroane vorbeau de tine ca despre un miraj! Ah, francule, niciodată nu am avut de ajuns din tine, ajungînd mereu la Paris în vremuri de restrişte pentru dolar, privind uimit cum te topeşti ca untul pe un croissant fierbinte sau ca zahărul într-o petit café. Rămas bun, francule, tu cel care i-ai binecuvîntat cîndva pe François Villon şi Henry Miller cu plăceri pe care numai francul le poate cumpăra în Franţa. Au revoir, frăncuţule, voi ţine 50 de bucăţi din tine în sertarul meu cu amintiri şi una singură în banca mea de amintiri. Du-te cu Piaf şi Cendrars la banca cea mare din ceruri! Şi ce-aş putea spune despre tine, peseta, cu gloriile tale de Zu