De bine ce n-au vrut sa supere pe nimeni, ministeriabilii de la Cultura – departamentul Teatre – au produs o adevarata furtuna mediatica, cu de acum cunoscuta lista a autorilor si pieselor contemporane achizitionate (zece la numar). Acestea ar urma sa fie platite de minister autorilor, inclusiv costul montarilor, ceea ce ar contribui la schimbarea politicii in privinta piesei romanesti. Intrucit prin teatre functioneaza mentalitatea, ca sa nu spunem prejudecata ca piesa romaneasca n-are succes de public si deci investitiile in domeniu fac gaura in bugetul respectivelor institutii de spectacol, ar fi ocazia de a elimina un argument real sau inventat si a da o sansa textului autohton de scena. Cu totul stimabila, initiativa ministerului aproape ca a fost compromisa insa din start printr-un mod defectuos de punere in aplicare. In multe privinte, ea ne apare acum ca formala de vreme ce nici piesele alese n-au fost remise spre cercetare teatrelor, nici cine le-a ales nu se stie, si nici ce perspective exista in raport cu orizontul de asteptare al teatrelor. Grija cea mai mare a celor implicati a fost pare-se sa impace pe toata lumea, ceea ce e oricum imposibil, si sa dea un semnal nepartinitor, evident in interesul teatrului romanesc. Efectul a fost invers, si se poate masura dupa reactiile celor care comenteaza in gazete, adesea dupa umori personale, cu vadita si nejustificata idiosincrazie la numele unor autori, si nu la obiect, cum ar fi normal si productiv pentru toate partile. Dupa o regula care functiona cindva, a impartialitatii tactice, susnumita lista contine astfel autori din toate generatiile si s-ar putea spune de toate calibrele, ca sa nu mai vorbim de stiluri si modalitati de a scrie teatru. In acest fel ar fi urmat sa se deduca echidistanta celor care s-au angajat sa reprezinte interesele tuturor contribuind la reconcilierea „dinozaurilor“ cu tinerii despre