I.
Pentru orice peregrin innascut, calatoria este mai intii o proiectie in imaginar. O proiectie precedata de o stare sufleteasca, amestec tulbure de curiozitate si neastimpar, caruia, atunci cind gindul surprizei se impleteste cu freamatul asteptarii, fiori de entuziasm euforic vin sa-i adauge o nota particulara. Cel ce traieste certitudinea calatoriei apropiate, cu constiinta libertatii totale de explorare in necunoscut, devine intr-adevar un febril, prada acelui Reisefieber (febra a calatoriei) cum spune germanul, care nu este altceva decit efectul emotional al unei nedefinite vagabondari mentale, incarcate de nostalgice presimtiri.
O calatorie incepe, asadar, prin a fi o stare de sentiment si de constiinta, urmata de avintul fara itinerar al inchipurii. Stii ca vei calatori intr-o anumita directie si intr-un anumit loc, nazuite vreme indelungata cu o latenta care abia acum, la capatul aproape al uitarii, isi manifesta izbucnirea. Si astfel, calatoria reala nu e decit o prelungire a unei miscari care s-a nascut in tine intr-un moment poate ignorat, dar pentru asta nu mai putin decisiv, mai putin creator de impuls. Momentul pornirii apartine de obicei lumii pline de mister poetic a subconstientului si, pentru adevaratul indragostit de drum, calatoria este ea insasi act poetic.
Orice o poate declansa: o melodie, o scriere, un tablou, fotografia unui colt din natura. Devii deodata dornic sa cunosti si sa confrunti, sa opui realitatea reflexului ei mental, construit pina atunci numai din perfide voluptati ipotetice. Acum vrei sa le traiesti traduse in fapt. O energie pe care nu ti-ai stiut-o, o tenacitate care te surprinde te imping irezistibil inainte. Si cind in sfirsit pornesti, ai senzatia ca un altul din tine s-a hotarit pentru marele periplu. Acel altul nu umbla, ci pluteste, si nu are contur. Esti tu, e el? Curind constati ca in
