Atacul

In Europa era dupa-amiaza. In fusul nostru orar – putin trecut de 4 fara un sfert. La citeva minute dupa lovirea primului Turn, cel de Nord, CNN-ul a inceput sa transmita de la fata locului. Camerele de televiziune erau fixate asupra lui cind si Geamanul de Sud a fost strapuns de cel de-al doilea avion. Atac terorist cu avion transmis in direct.

Intimplarea a facut sa-l vad chiar atunci. In trecere pe-acasa, intre doua drumuri, schimbasem repede canalele televizorului si ajunsesem la Euronews si CNN pentru verificarea stirilor orei. Turnul de Nord de la World Trade Center incepuse sa arda undeva, in partea de sus, si scotea fum gros. Comentatorii nu stiau inca ce se intimpla. Parea un accident de zbor, de felul celor mai grave petrecute vreodata, precum cel de la Amsterdam, din 4 octombrie 1992, cind un avion-cargou a intrat intr-un bloc inalt de locuinte (ma aflam atunci intr-unul din imobilele invecinate…); sau precum catastrofele imaginate in cele mai spectaculoase filme americane de gen. Apoi a venit lovitura a doua. Un expert in traficul aerian, intervievat in minutele urmatoare prin telefon, explica imposibilitatea producerii a doua accidente in acelasi loc dintr-o zona in care avioanele de linie nu au acces. In ceasul in care am putut ramine in fata televizorului, cu tot socul si cu toata agitatia haotica a momentului, lucrurile au inceput sa se lamureasca: presedintele George W. Bush a vorbit despre atacuri probabil teroriste asupra New York-ului, dupa care a venit si lovitura de la Pentagon. Americanii si noi toti intelegeam ca fusesem practic martorii celui mai grav atentat inregistrat vreodata. Cu o „tehnologie“ pina atunci incredibila: aceea a inlocuirii „traditionalelor“ bombe ale mai-vechiului terorism international cu deturnarea avioanelor comerciale si transformarea lor in torpile lansate asupra populatiei civile…

@N_