Romanul Dinei Hrenciuc, " cu un pronunţat caracter, simbolic, esoteric", cum ne anunţă editorul pe coperta a patra, este o privire înăuntru, fără desfăşurare epică, roman al unei agonii (a personajului central, Amun) văzută ca iniţiere, dar fără Iluminarea aşteptată. Nu un adevăr, sau măcar adevăruri ni se arată în călătoria acestui mic rege spre capătul înţelegerii şi al conştiinţei sale (al vieţii), ci imagini impenetrabile şi amintiri: pentru fiecare din purtătorii săi (şi ei stăpîni ai unui univers, mici regi) Amun devine esenţa lumii în care ei se mişcă. Sticlă cu incredibile şi pure irizări pentru meşterul sticlar, uriaş flacon cu parfum pentru negustorul de parfumuri, fagure imens pentru apicultor, vioară din care ies nepămîntene sunete, pentru lutier. Dar şi în iluzie ei se mişcă în umbra Marelui Meşter-Negustor-Apicultor-Lutier, departe de Centrul spre care tind: "L. se sperie, închise ochii şi îşi mirosi înăuntrul lui groaza, oare Marele Negustor nu-l va vinde într-o zi şi pe el ca pe acela, întemniţîndu-l în chinul unui astfel de drum, lipsit de cuvinte, de sunete, tăcut şi pustiu, şi mai ales cumplit de închis în sine şi de tainic?"

Amun, rege tocmai pentru că se află în apropierea tainei pe care toţi o vînează, paznic al ei de fapt, este vîndut neantului fără să i se acorde şansa revelaţiei. Nici Maria, soţia lui, cea care, chemîndu-l prin vrăji, îl ţine, un timp, suspendat la marginea vieţii, pe cînd pe trupul lui se înmulţesc însemnele morţii.

Pas în cerc nu este numai drumul personajului (poate doar efect halucinatoriu al agoniei), ci şi al romanului. Construit din secvenţe - fluxuri ale conştiinţei - privirea interioară trece de la Amun, centru al atenţiei, dar şi al grupului de personaje, pe rînd la cei patru purtători ai lui. Lume închisă, claustrofobică, deschizîndu-se doar prin amintirile pe care fiecare le poartă cu sine. @N