Dacă mă gîndesc bine, e evident că generaţia mea de istorici literari şi cea dinainte şi-a făcut pe deplin datoria. S-au publicat ediţii încheiate din opera scriitorilor români fundamentali (chiar dacă unele viciate în aparatul critic de sociologism sau, uneori, cu textul ciumpăvit), s-au scris exegeze monografice şi studii de sinteză solide, chiar studii de istoria ideilor, încît de vreo zece ani încoace ele servesc ca termen de referinţă şi se tot reeditează texte (ediţii) exclusiv din materia lor. Bune iniţiative au avut Academia Română care publică, la Editura Univers Enciclopedic, excelente ediţii (tip Pleiade), avînd la origine ediţiile scoase la Editura Minerva, cu un aparat critic minimal. De curînd, Editura Naţional, condusă excelent de d-na Violeta Borzea, a inaugurat colecţia "Opere ale literaturii române", în care au apărut o ediţie integrală Mateiu I. Caragiale, sub îngrijirea d-lui Barbu Cioculescu, şi, relativ recent, o ediţie cuprinzînd integrala operei lui Slavici sub îngrijirea d-lui D. Vatamaniuc. Dacă ediţiile de la Univers Enciclopedic cuprind, selectiv, numai lamura creaţiei unui scriitor, acestea, de la Editura Naţional, îşi propun să ne restituie întreaga creaţie a scriitorului. Aşa se întîmplă cu opera lui Slavici, în care se publică, în şapte volume masive şi elegante, pe hîrtie biblia şi în casetă (într-o cutie), tot ceea ce a scris prozatorul ardelean, inclusiv romanele postbelice Cel din urmă armaş, Din păcat în păcat, cele patru piese de teatru, naraţiunile istorice Din bătrîni, Ciorbei, scrieri cam născute moarte. Despre Cel din urmă armaş, Călinescu, fireşte în Istoria literaturii, scrisese că "romanul întreg, tratat epistolar, parte narativ, n-are nici o şiră a spinării... Într-un cuvînt, romanul este, chiar din punctul acesta de vedere al scheletului epic, cu desăvîrşire putred". Şi avea, negreşit, dreptate. Dar dacă această co