Produs al mediului rural transilvan, Cornel Regman ezita, cu oarecare cochetărie, a se recunoaşte ca atare, introducînd, de cîte ori avea prilejul, un accent diferenţial în explicaţia "originilor" sale spirituale. În agera şi discret-ambiţioasa-i privire, satul originar se asocia, poate excesiv autocritic, cu "prejudecăţile tradiţionaliste", cu "inerţiile" şi "confuziile provincialiste", mai cu seamă cele ale sămănătorismului ce şi-a avut, e drept, în provincia transcarpatină, o sucursală dintre cele mai harnice. Criticul acorda, în schimb, atenţie citadinismului intens intelectualizat clujean, ca şi "solidarităţii cu colegii din Cercul literar, dintre care nu unul experimenta aliajul suprarealismului în comportament cu seriozitatea transilvană în ofensiva de emancipare a actului de creaţie" ("solidaritate" din a cărei recunoscătoare numire desprindem un subsidiar complex de inferioritate al celui ce se socotea, totuşi, în raport cu unii din colegii săi, funciarmente mai "rural"): "Ca ardelean ce mă găsesc şi totodată ca produs al satului românesc binişor retardat din anii imediat următori Unirii celei mari, am purtat cu mine un veritabil handicap păşunisto-sămănătorist şi numai dislocarea din mediul rustic şi implantarea în Clujul cosmopolit, cu intensa viaţă cultural-spirituală a perioadei 1930-1940, cea mai fastă din istoria oraşului, m-au ajutat să-l înving". Să fie vorba într-adevăr de un "handicap"? Credem, dimpotrivă, că exegetul şi-a constituit personalitatea specifică tocmai din zestrea ţărănească, expurgată, desigur, de scoriile subliteraturii menţionate, captată la sursele ei adînci, moralmente şi stilistic formatoare. Cum am putea înţelege altminteri aerul său hîtru-spiritual, bonomia sa ironică, înclinaţia spre epic, trăsături ce ne poartă gîndul, aşa cum am arătat şi cu mai vechi prilejuri, către străluciţii fii ai satului românesc care au fost Io