Mă grăbesc să vă prezint, provocîndu-vă, să citiţi, de fapt, ultima carte a Ilenei Mălăncioiu, Vina tragică, apărută în vara asta la Editura Polirom, directorul editurii, Silviu Lupescu optînd, încă o dată, pentru numele şi opera autoarei. Vina tragică - Tragicii greci, Shakespeare, Dostoievski, Kafka - reprezintă teza de doctorat pe care Ileana Mălăncioiu, absolventă de filosofie, o susţinea în 1975, cam în acelaşi timp cu alt filosof, Gabriel Liiceanu şi lucrarea sa Tragicul, neştiind unul despre abordarea celuilalt. Ediţia de faţă nu este o simplă reeditare, şi nici doar a doua ediţie, revăzută de Ileana Mălăncioiu. Mi se pare un volum pregnant şi acut, extrem de actual şi de viril, necesar studiului şi meditaţiei. Este un mic manual de filosofie, luată pe cont propriu şi tratată în sens existenţial, tot aşa cum sînt privite, din această perspectivă, personajele şi autorii urmăriţi. "Hamlet este un mare prinţ, nu numai al gîndirii, ci şi al existenţei", afirmă Ileana Mălăncioiu. Limbajul autoarei, în sine o temă de comentat, nu este nici poetic, nici filosofic în sensul greutăţii frazelor şi formulărilor. Nici urmă de preţiozitate lingvistică, nici fir de praf în construcţia ideii şi elaborarea ei. O vioiciune a spiritului, liber, neprins în şabloane se instalează în text încă de la început. Complexul lui Oedip, nebunia lui Hamlet şi amînarea uciderii lui Claudius, tatăl vitreg, criminal şi uzurpator al tronului Danemarcei, sinuciderea lui Kirilov, similitudinile între procesul imaginat de Kafka şi procesul real al lui Dostoievski, prinţul Hamlet şi prinţul Mîşkin, prinţul Hamlet şi prinţul Harry, eroii tragici văzuţi prin existenţa Antigonei, toate acestea sînt revelate de Ileana Mălăncioiu din acea poziţionare pe care şi-o propune, loc din care ea vede legăturile formidabile dintre aceste personaje devine altfel decît pînă la ea, altfel decît noi. Autoarea