Două sute patru volume, cu totul aproape optzeci de mii de pagini: acestea sînt dimensiunile Dosarului Pătrăşcanu, aflat în arhivele SRI. Deşi mulţi s-au apropiat de el cu intenţia de a-l cerceta, nimeni, pînă acum, nu l-a citit integral; "pînă acum" vrea să zică pînă la Lavinia Betea*. De ce, nu e chiar de neînţeles. Vastitatea acestui dosar, dosarul celui mai lung proces din istoria mondială a comunismului, a inhibat elanurile cele mai sincere. Chiar aşa, cum să stai, ca o cîrtiţă stupidă, să citeşti zile şi săptămîni în şir, cu creionul în mînă, toate cele 80 000 de pagini?! E obositor... şi-apoi, la o socoteală onestă, ce poate invoca, la nevoie, principiile doctrinei liberale, nici nu se merită. Cum spun ardelenii, nu se plătie. Fiindcă nu e, liberal spus (clasic liberal, de neoliberalism să nu mai amintim!), nu e deloc profitabil. Raportul efort-cîştig, inclusiv cîştig simbolic, este mai mult decît descurajant. Trebuie să fii prost sau nebun să te-apuci de aşa ceva. Un editorial bine simţit, o prezenţă vînjoasă la un talk-show, o participare la o masă rotundă, un eseu inteligent (dar toate eseurile sînt inteligente... cu excepţia celor de Caius Traian Dragomir!), un pic de militantism vizibil într-o asociaţie, fundaţie, alianţă, într-un club, într-un cerc, într-un grup, eventual chiar într-un grup de sprijin pentru te şi miri cine, asigură în mod cert şi notorietate, şi succes, şi ... dar să rămînem în sfera beneficiilor nonfiscale, e mai bine. Autoarea "studiului de caz" Lucreţiu Pătrăşcanu este însă departe de a fi o începătoare, cartea ei de acum este cea de a patra în care încearcă să descrie şi să analizeze, din perspective şi cu mijloace mereu altele, lumea conducătorilor comunişti români, cu alte cuvinte, lumea conducătorilor României de după 1944. Şi nu e, probabil, nici lunatică, nici, cu atît mai puţin, o "cîrtiţă stupidă", deşi în context aşa