Rîndurile ce urmează ar fi trebuit să fie prima parte a unui text mai lung pe care voiam să-l intitulez "La New York, cu Paul Morand". Aflîndu-mă la sfîrşitul lui august, pentru cîteva zile, în oraşul-emblemă al Americii (era prima mea călătorie peste ocean), luasem cu mine - reflex livresc previzibil - cartea din 1930 a lui Paul Morand; am citit-o şi recitit-o în avion, în autocarul care ne ducea de la Boston la New-York, apoi seara, la hotel; am purtat-o în geantă tot timpul cît m-am plimbat prin oraş, căutînd o anume pagină sau un anume pasaj cînd făceam o pauză, pe o bancă, în Washington Square sau în Central Park. Ideea era, mi-am dat seama curînd, irealizabilă: ar fi fost imposibil să refac, în trei zile, măcar cîteva din cele mai importante "trasee" pe care le descrie Morand. Şi apoi, la tot pasul, era tentaţia de a compara New York-ul din 2001 cu cel din 1930, chiar dacă - sau cu atît mai mult cu cît - multe din observaţiile lui Morand îşi păstrează prospeţimea şi actualitatea. Aşadar, dacă aş fi scris acest text, aş fi început, probabil, cu ziua de sîmbătă, 25 august, cînd, de la hotelul Pennsylvania, în faţă la Madison Square Garden (hotel pentru provinciali, scrie Morand, dar unde au cîntat odinioară mari orchestre de jazz, chiar şi aceea a lui Glenn Miller), m-am îndreptat, mai întîi pe Seventh Avenue, după aceea pe Avenue of the Americas, către Washington Square; de acolo, am intrat în Greenwich Village (Morand îl socoteşte artificial, boema i se pare falsă), la întretăierea dintre Bredford Street şi Downing Street am băut un espresso, la "Le Gamin" ("Café français"), am coborît către Soho, cu straniile clădirii din fontă şi cu scările exterioare suprapunîndu-se în vertiginoase dantelării, am traversat ce a mai rămas din Little Italy (italienii au locuit mai întîi în cartierele din est, s-au stabilit mai tîrziu aici, mîine - anticipa Morand - "vor