pentru Nassim 1. O noapte întreagă şi-a povestit viaţa: despre părinţi, despre amanta tatălui, despre bunici şi despre umilinţa înghiţită o viaţă întreagă, despre ruşinea de a trezi mila în oameni, toate mizeriile vieţii adulte, despre planurile spulberate şi, în fond, atît de ridicole ("...la 18 ani totul este atît de mare şi atît de ridicol, Doamne... dar şi acum mi se face pielea găină cînd îmi amintesc..."), fanteziile, obsesiile, totul. Este ora trei dimineaţa: arată obosit, este o matahală de om obosit, încercănat şi gol. Şi care mi-a spus totul. Totul pînă în cele mai mici amănunte, pînă la cele mai sordide sau anodine. Mi-a povestit despre cealaltă noapte, în care a urmărit hipnotizat cercurile lăsate de fundul paharului pe tejghea, despre desenul "fascinant de clar şi de ilizibil, asemănător amprentelor kirliene", despre mirosul nopţilor de septembrie, "cînd începea şi încă începe" şcoala, de frunze arse, apoi de mirosul penarului din primele clase (de lemn, de cerneală şi de sugativă; deşi într-adevăr a apucat perioada sugativei şi a penarului cu abac din rîndunele din lemn, cu burţile albe, mirosul, probabil, este imaginat), de mirosul colegei de bancă, amărui şi care nu l-a părăsit niciodată, despre amorul din liceu, despre "oroarea fericirii", apoi din nou despre accidentul de maşină care l-a lăsat şchiop, o matahală şchioapă care înmuia inimile fetelor ("...ce ruşine, ce ruşine..."), practic totul. Mă-ndoiesc că spune adevărul? Nu, asta nu. Este sincer pînă-n măduva oaselor (ale lui dar şi ale mele), atît de sincer, de fapt, cum nu ştiu să fi auzit pe nimeni niciodată. Îmi spune cele mai penibile amintiri, detalii ruşinoase şi fără dezlegare şi nu trăieşte nici o bucurie perversă în această rememorare sau în a doua tortură, cea de a mi se confesa fără puterea expierii. Totuşi, mă-ntreb: de ce acum şi, mai ales, Doamne, de ce mie? Prea multă sufer