Sinceritatea ivită din trunchiul comun al unor convingeri tari conferă acestui sentiment duritate de cristal. Calculele de oportunitate nu mai sînt astfel posibile, mlădierile de acomodare şi aranjament devin de neacceptat. Sinceritatea, întemeiată pe convingeri ferme, e păstrată cu orice preţ, chiar cu cel al prăbuşirii în hăul tuturor înfrîngerilor. O astfel de sinceritate absolută a dovedit Const. Stere din 1914 încoace. Stere, stabilit în România în 1892, după un surghiun de opt ani în Siberia, era basarabean din Chişinău (părintele său avea o întinsă moşie în judeţul Soroca) şi, aici, în capitala Moldovei, continua militantismul politic. În 1899 e unul dintre factorii de seamă care pregătesc şi înfăptuiesc plecarea intelighenţiei socialiste româneşti spre Partidul Naţional Liberal. Devine curînd deputat şi sfetnic de taină al lui Ion I.C. Brătianu, şeful PNL din 1908. Pregătesc împreună un vast proiect de reformă socio-politică în favoarea ţăranilor, pentru drepturile cărora C. Stere, devenit, în martie 1906, directorul importantei, în epocă, reviste Viaţa Românească, lupta activ, creînd şi curentul de idei cunoscut sub numele de poporanism, de mare răsunet în acea vreme. Stere a fost chiar, ca deputat de Iaşi, raportorul legii de reformă în Camera Deputaţilor în 1914. În tot ceea ce făptuise pînă acum sinceritatea convingerilor era un principiu de la care nu s-a abătut defel. Şi asta îi adusese simpatii şi un val de apreciere generală. Şi, deodată, în august 1914 izbucneşte războiul dintre Antanta şi Puterile Centrale, război care, în 1917, va deveni mondial. La noi se creează, instantaneu, două tabere care însemnau două opţiuni antinomice. Una, cea mai importantă, pleda (şi cît de ardent!) pentru intrarea noastră în război alături de Antanta, care ne promitea, în schimb, provinciile româneşti subjugate de imperiul habsburgic (Ardealul, Crişana, Banatul