Un subiect care, momentan, nu poate fi abordat în această rubrică: cît de paşnic începuse să pară televizorul, în perioada de trecere de la programele de vară la grilele de toamnă; ce-i drept, din cînd în cînd erai avertizat că supervedetele se întorc din vacanţă, hotărîte să-ţi ofere tele-distracţii încă şi mai grozave decît anul trecut, şi erai ameninţat cu noile reality show-uri care tocmai se pregătesc special pentru tine, dar, între timp, puteai să deschizi televizorul sîmbătă seara, ca să revezi o ecranizare după Edith Wharton sau una după Henry James (sîmbătă seara!), şi chiar să scrii despre ce-ai văzut. Tele-divertisment... filme rafinate programate sîmbătă seara... Henry James... fericirea la televizor: un subiect momentan inabordabil. Căci toate aceste imagini fug, ruşinate parcă de propria lipsă de relevanţă, gonite de imaginea acelui avion, cu pasageri în el, folosit ca un berbec împotriva clădirii World Trade Center, de imaginea acelor turnuri căzînd, într-un nor ca o ciupercă nucleară. Altceva n-a mai existat la televizor, săptămîna trecută. În timp ce comentatorii repetau că lumea nu va mai fi niciodată aceeaşi şi tu treceai cu telecomanda de la un canal la altul, te mirai că mai există posturi care-şi văd de programul lor obişnuit (chiar nu pricep?), aşa cum o prietenă de-a mea, ieşind să cumpere ţigări, se mira cum a putut vînzătorul s-o întrebe de ce e atît de şocată (chiar nu poate să priceapă?), doar n-au păţit nimic prietenii şi familia ei. "Apele dezlănţuite ale oribilei noastre epoci", scrie James undeva, şi aproape un secol mai tîrziu, un personaj al lui Graham Greene, citind acest pasaj şi aflîndu-se în Haiti-ul lui Papa Doc, se întreabă ironic "ce vremelnică întrerupere a îndelungatei şi invidiabilei păci victoriene putuse să-l tulbure astfel. Fusese, cumva, părăsit de valetul său?..." La un anumit nivel, sîntem cu toţii obişnuiţi cu