"Nici primarul si nici hingherii nu-mi pot lua amintirile". Am stat mult in fata unei coli albe de hartie, pana mi-am adunat gandurile pentru a va putea scrie. Atat de multe persoane si-au exprimat dezamagirea si indignarea fata de masurile radicale pe care primarul general al Capitalei le-a luat fa...

"Nici primarul si nici hingherii nu-mi pot lua amintirile"

Am stat mult in fata unei coli albe de hartie, pana mi-am adunat gandurile pentru a va putea scrie. Atat de multe persoane si-au exprimat dezamagirea si indignarea fata de masurile radicale pe care primarul general al Capitalei le-a luat fata de prietenii nostri necuvantatori, incat probabil voi repeta ganduri deja exprimate.

Toti avem insa o poveste, fiecare din noi si-a dorit in copilarie sa aiba un catelus sau alt animal ca tovaras de joaca, multi am avut sau mai avem inca in curti, pe langa blocuri, la serviciu sau pur si simplu pe o strada pe care trecem zilnic, un caine caruia sa-i ducem din cand in cand cateva resturi de mancare. Si, indiferent ca este catelul care ne pazeste gospodaria sau cel din fata blocului, dragostea fata de el este unul din putinele lucruri cu adevarat frumoase, care ne lumineaza viata.

Pentru ca, oricat am fi de suparati, avem puterea sa zambim atunci cand un caine vine prietenos, in speranta ca-i vom da ceva de mancare sau ca-i vom acorda macar putina atentie si mangaiere.

El se multumeste cu atat de putin, in schimb ne daruieste momente de bucurie si, mai presus de toate, nu ne dezamageste niciodata!

Si totusi, noi, oamenii, i-am abandonat pe acesti minunati prieteni si nu am gasit alta solutie, atunci cand ni s-a parut ca sunt prea multi, decat una prea violenta, omorarea lor.

Oare cu ce sunt vinovati cainii, pentru ca au facut exact ceea ce Dumnezeu i-a lasat sa faca pe pamant, sa-si apere stapanul si zona in care locuiesc, sa