In cele mai multe cazuri este nevoie de "un vinovat" pentru a se acorda divortul Procesele de divort constituie cauzele preferate pentru cei ce aleg sa-si petreaca timpul liber pe la judecatorie si nu intr-o sala de spectacol. De regula daca cei care divorteaza au copii, desfacerea casatoriei se poate face numai dupa ce s-a stabilit daca sotii sau macar unul dintre ei este vinovat de ceea ce li se intimpla. Pe cind cei in cauza demonstreaza ca unul e inger si altul demon, rufele murdare ale familiei ajung sa fie spalate in public asortate cu diverse picanterii care fac deliciul auditoriului. Ca martori in acest tip de proces sint acceptate si rudele apropiate, considerindu-le mai aproape de firul evenimentelor, numai ca in unele situatii, marturiile acestora se bat cap in cap stirnind ilaritate in sala de sedinte. Introdus in ultimii ani divortul prin acordul partilor scuteste pe acestea de a demonstra cui ii apartine vina, cu mentiunea ca de aceasta favoare pot beneficia numai cei ce au in spate macar un an de casatorie si nu au copii. Casatoria se poate desface prin divort daca exista motive temeinice care au afectat atit de grav relatiile dintre soti incit viata lor in comun nu mai poate continua. Astfel, de exemplu, unul din soti este grav bolnav, iar starea de sanatate impiedica continuarea vietii de familie, divortul urmeaza a se pronunta. De la comunisti, care considerau ca divortul poate fi acordat numai in mod exceptional, fiind incompatibil cu profilul moral al "omului nou", ne -a ramas inclusa in "greaua mostenire", ideea ca divortul trebuie sa fie o sanctiune, stabilindu-se cit de vinovati sint sotii de esecul relatiei lor. Din 1993 aceasta abordare a fost atenuata, in sensul ca aceasta situatie nu mai este considerata exceptionala. Totusi numai existenta culpei sotilor, fara ca aceasta sa fie asociata unei imposibilitati a continuarii vietii conjugale nu