Catre sfirsitul verii, tema care a infierbintat cel mai mult spiritele in jurul nostru a fost aceea a restituirii fostelor proprietati particulare confiscate abuziv de catre regimul comunist. Apropierea termenului-limita de depunere a cererilor de retrocedare in conformitate cu noua Lege 10/2001 a provocat depunerea in valuri a documentelor la sediile administratiei locale. Presa a preluat imediat tema si a facut mari valuri, tratind-o in multe cazuri cu mefienta, daca nu direct agresiv la adresa fostilor proprietari. In numele drepturilor noastre, ale tuturor, ale intregului popor…
Subiectul e foarte important nu numai in ordine politica si administrativa, ci si – intr-un sens larg – culturala. Sint implicate idei, teorii, mentalitati, mergind pina la – in ultima instanta – filozofia generala a democratiei. Drept pentru care chestiunea ar fi trebuit – si trebuie! – discutata nu doar in presa de informatie, de catre politicieni si ziaristi, ci si in cimpul intelectual.
O tema majora a lumii libere
La peste 11 ani de la prabusirea regimului comunist, societatea romaneasca se confrunta – in fond – cu una dintre temele majore ale lumii libere, ale democratiei, ale capitalismului, ale economiei de piata: proprietatea privata.
Cam tirziu – trebuie sa observam de la bun inceput. Daca imediat dupa 1989 s-ar fi elaborat o legislatie curajoasa in materie, Romania ar fi putut evolua altfel in toata aceasta perioada, reformele economice ar fi fost mai rapide, investitiile straine ar fi fost incurajate, intretinerea si dezvoltarea localitatilor ar fi mers mult mai bine. Asa a fost sa fie, insa – si probabil ca nici nu se putea altfel dupa un indelungat regim hipercentralizat, care a „demonizat“ decenii la rind proprietatea privata, preamarind-o, in schimb, pe cea „a intregului popor“, in numele careia a obtinut succese majore in operatiunea de „spa