"Calendarul republican" este adoptat de Convenţia naţională la 24 noiembrie 1793 şi funcţionează în Franţa postrevoluţionară pînă la 1 ianuarie 1806. Conform acestui bizar şi ineficient Calendar, începutul anului va fi marcat de echinocţiul de toamnă (22 septembrie) şi va cuprinde cîte 12 luni a trei decade fiecare. Spiritul novator şi mult prea simplificator nu se manifestă însă aici, unde ciclicitatea astronomică impune cam aceleaşi unităţi de măsură (vreo 5-6 zile rămîn anual în afara decadelor amintite pentru a se consacra à la célébration des fêtes républicaines), ci la nivelul denominaţiei. Din acest punct, merită a fi preluată teoria lui Şerban Foarţă din "Calendarul republican al poeziei lui Bacovia", care observă, pe bună dreptate, că numele unor luni Brumaire, Ventôse, Pluviôse, Nivôse (ori chiar Nivôse-Pluviôse în "Şi toamna, şi iarna/ Coboară-amîndouă;/ Şi plouă, şi ninge, -/ Şi ninge, şi plouă...") se potrivesc de minune "Calendarului" total "neidilic" al poetului "nervilor de toamnă": "Fără speranţă, fără amintiri... Şi, mai cu seamă, fără conotaţii: nişte 'buletine meteorologice' ale unei imense dezolări".
Se împlinesc în acest septembrie - pe alocuri pluvios - 120 de ani de la naşterea lui Bacovia. Pe numele său adevărat George Vasiliu, poetul Plumbului a văzut lumina zilei la 4 septembrie 1881, la Bacău, oraş al tristeţilor provinciale, dar şi spaţiu de siguranţă preferat capitalei "al cărei tumult m-a îngrozit întotdeauna". Oraşul natal rămîne nu doar cel mai ferm reper biografic în transcendenţă lirică, dar şi o marcă a personalităţii aceluia pe care istoria literaturii române l-a înregistrat sub numele latin al fostei dioceze catolice băcăuane.
Ce impresionează îndeosebi la acest poet care "a modificat sensibilitatea contemporană prin simplul fapt al existenţei sale" (Ş. Cioculescu) este modul cum a fost receptat de critica lit
