De o soartă puţin obişnuită a avut parte singurul roman al lui Alexandru Vona, Ferestrele zidite. Scris în trei săptămâni ale anului 1947, a fost publicat abia după 46 de ani, în 1993, când bunul prieten al autorului, prozatorul şi eseistul Ovidiu Constantinescu, deţinător al unei copii a manuscrisului, îl fa va să apară, în sfârşit, la Editura "Cartea Românească". Mai încercase, fără a fi reuşit, în 1948 şi 1971, după cum şi autorul, emigrat în Franţa în 1947, încercase să-l publice acolo, tot fără succes. Textul netipărit îl citiseră mai mulţi, în Franţa Mircea Eliade, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, toţi cuceriţi de el, iar în ţară, printre alţii, Ion Caraion. Acesta îşi propusese, în 1948, să organizeze o colectă în vederea publicării Ferestrelor zidite, iniţiativă lipsită de orice şansă, bineînţeles, în condiţiile de atunci. Dar istoria acestor tentative eşuate cititorul o poate afla, mai în detaliu, consultând Dosarul pe care i l-a consacrat cărţii revista "Apostrof", în 1997, acesta conţinând, printre alte documente revelatoare, şi o parte din corespondenţa dintre Alexandru Vona şi Ovidiu Constantinescu. Mereu vine vorba în ea despre cartea nepublicată. Tot în Dosar putem citi un text al Martei Petreu în care poeta vorbeşte despre "blestemul tainic al amânării, al ne-apariţiei, al ne-publicării" de care a fost urmărit atâta vreme romanul lui Alexandru Vona.

A fost urmărit până în 1993 când totul s-a schimbat. Ieşit la lumină după atâţia ani de existenţă obscură, romanul este întâmpinat cu o explozie de entuziasm, ca o mare scriere a literaturii noastre în sfârşit cunoscută. Cei care mizaseră pe ea înainte au satisfacţia să se vadă confirmaţi. O nouă ediţie apare în 1997 şi, între timp, romanul este tradus, şi bine primit, în Franţa, Germania, Olanda. O traducere spaniolă, aflată în pregătire în 1997, trebuie să fi apărut şi ea. La Roma, în 1995,