Din primele clipe ale alcătuirii, încă fantasmatică, de imagini, pe ecranul televizorului, m-a încercat vertijul lucrului cunoscut şi cu obstinaţie repetat: se desfăşura fie una din nenumăratele producţii, tipic hollywoodiene, de catastrofe, copios servite cu întregul arsenal de explozii şi incendii, fie doar una din sâcâitoarele reclame la ele - comparativ, timpul rulării de filme la televizor iese înfrânt din competiţia cu acela al reclamelor pentru ele.

Din vocea crainicei, profesional precipitată, părea să fie vorba de o reclamă, cu scena, oferită demonstrativ, a ciocnirii de avioane de două uriaşe turnuri: atunci, sau către sfârşitul săptămânii, aveam să urmărim cea de a n peliculă cu un savant, genial, desigur, dar omeneşte slab de îngeri şi care, de voie, de nevoie, îşi încredinţează descoperirea/invenţia unui descreierat având motivele sale şi mai ales mijloacele de a nimici existenţa de pe pământ. Irezistibila maşinărie, rachetă sau ce se întâmplă să fie, este fixată să declanşeze prăpădul la ora dorită de patronul slujit cu cea mai deplină fidelitate de inşi roboţi, sinucigaşi la poruncă. Un bărbat singuratic, o femeie inimoasă ce i se alătură, vor împiedica masacrul în secunda premergătoare exploziei, anihilând marcatorul ce clipoceşte roşu, sinistru.

Scenariul suportă nu tocmai o infinitate de variante: există una încă neabordată de cineaşti, în care avionul, racheta criminală nu se face ţăndări deasupra oceanului, ci loveşte chiar ţinta, ducând la capăt planul infam, fără ca vizuina ticăloşilor să fie spulberată. Filmul de pe micul ecran înfăţişa anume această cea mai fioroasă variantă, scenele de teroare, e mare întindere şi cu mii de figuranţi, zbucnind prin fum şi printre grămezi de moloz, ţineau de realitate, monstrul care pusese totul la cale nu se prăbuşea, urlând de pe schele şi nici nu aluneca în recipientul bolborositor cu su