Cînd vorbim de meşteşug, sîntem înclinaţi a avea în vedere rutina, lucrul în serie, industrios. Nimic mai străin însă decît acest aspect de textul lui Cornel Regman, care, elaborînd lent, cu o disimulată pasionalitate a lucrului "bine făcut" (îmi mărturisea că realizarea unei cronici literare îi răpea multe zile, cîteodată săptămîni!), intenţiona a livra unicate. Atelierul său era unul tradiţional, refractar seriei, standardizării, dedicat produsului artistic, sufleteşte amprentat, de care pe bună dreptate putea fi mîndru. Caracterizările criticului se sileau a sfredeli aparenţele, a depăşi situările comode, spre a contacta dansul subtil al imanenţelor. Obiectul era mai întîi demontat cu mare dexteritate în toate particulele sale, spre a fi reconstituit într-un mod frecvent insolit. Astfel, Dominic Stanca propune " notorietate - observăm - întemeiată pe un caz rar de divorţ între firea omului, şturlubatică, şi gravitatea cu gust de cenuşă a poetului, cum şi pe ciudatul altoi de îngîndurare blagiană operat pe un trunchi esenţialmente nemetafizic. Sau şi mai exact: o inspiraţie în gamă minoră, în prelungirea mai degrabă a lui Şt. O. Iosif (frecventat şi în prelucrările de motive folclorice), mai aproape de elegie şi lied, de molcomeală şi resemnare, contrastînd violent cu jovialitatea excepţional de productivă în situaţii burleşti, cu bogate implicaţii ludice ale personajului". Materia e prizată cu fineţe, evaluată de degetele experte ale artizanului-exeget, în stările sale diverse, de la densitatea inertă a prozei, la evanescenţa, graţia aeriană, volatilă ce o proiectează în înaltul liricii. Comentatorul se străduieşte, şi de cele mai multe ori izbuteşte, a descifra în arabescul verbal prezenţa particulară a unei psihii inconfundabile, ca motivaţie, ca �esenţă subtilă" a rostirii poetice: �Pentru a ajunge să constaţi că poemul în creaţia Constanţei Buzea poate f