Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisia de Dialog Social - un dialog al surzilor?

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 26 septembrie 2001 ·

Sindicalistii din invatamint si-au prezentat din nou problemele, dar raspunsurile primite au fost din nou ambigue La sfirsitul saptaminii trecute, a avut loc, din initiativa Prefecturii Braila, intrunirea Comisiei de Dialog Social, unde s-au discutat motivele pentru care in sistemul de invatamint mocneste o tensiune ce este posibil oricind sa izbuneasca. Conducerea institutiei organizatoare a hotarit intrunirea Comisiei de Dialog Social in urma unei informari asupra starii de fapt si de spirit din invatamintul brailean, transmisa de presedintele Sindicatului Invatamintului Braila, Valeriu Partene. Au fost prezenti la intilnire si senatorii Viorel Balcan si Ionel Alexandru. In prezentarea sustinuta de presedintele SIB, Valeriu Partene, acesta a reiterat doleantele cadrelor didactice si nemultumirile acestora fata de neaplicarea legilor in sistemul de invatamint si a cerut factorilor responsabili din sala sa ia atitudine. "Cerem si noi facatorilor de lege din aceasta tara, iar acum si aici domnilor parlamentari de Braila, sa sustina modesta noastra solicitare: debutantii sa porneasca de la 3,5 milioane de lei, dascalul la sfirsit de cariera sa obtina 10 milioane de lei si, neconditionat, sporul de stres nervos sa ramina atribut al Legii 128/1997. Daca acestea s-ar implini, am putea sa urcam si noi pe scara valorilor intre bugetari, mai aproape de locul adevarat pe care-l meritam", a spus Valeriu Partene. Aceste cereri ale sindicalistilor din invatamint erau de mult cunoscute parlamentarilor si reprezentantilor administratiei locale, care au dat aceleasi raspunsuri neclare, ce ii lasa in continuare pe dascali in stand-by. Senatorul Viorel Balcan a recunoscut ca asezarea dascalilor pe locul pe care-l merita este un obiectiv din programul de guvernare, insa programul a fost elaborat pentru patru ani si nu pentru primul an. In schimb, senatorul Ionel Alexandru a spus ca el

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Adevarul acum 52 minute
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 București Sud, între Joița și Bragadiru.

Cluj: Tânăr de 18 ani, cercetat pentru tâlhărie, evadat de sub escorta Poliţiei/ El este căutat în zona Turda

News.ro acum o ora
Un tânăr în vârstă de 18 ani, inculpat pentru tâlhărie, a evadat, vineri după-amiază, de sub escorta Poliţiei, în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Reprezentanţi ai mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne au demarat căutări în ac

Pană de curent pe scară largă în mai multe regiuni din CEHIA, inclusiv numeroase districte din Praga

Gandul acum o ora
O pană de curent pe scară largă a afectat mai multe regiuni din Cehia, inclusiv mai multe districte din Praga, mai multe orașe din Boemia Centrală și regiunile Usti nad Labem și Liberec, potrivit operatorului național de rețea CEPS. Întreruperea a a

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum o ora
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Profesor de matematică, arestat preventiv sub acuzaţia de agresiune sexuală/ Ar fi abuzat două eleve de 14 şi 15 ani pe care le medita

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală, el fiind acuzat că a abuzat două eleve de 14 şi 15 ani pe care le medita. Profesoru

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 9 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

VIDEO Explozie puternică la o benzinărie din Roma. Mai multe persoane au fost rănite, iar clădirile din apropiere, avariate

HotNews acum 6 ore
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei prezintă arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri dimineață într-un cartier din estul Romei, relatează Reuters. Potrivit Corriere della Sera, printre răniți se numără polițiști și pompi

Un tânăr din Pașcani care a omorât un pui de câine a fost arestat preventiv

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un tânăr din Paşcani care a ucis câinele de două luni al prietenei sale a fost arestat preventiv, decizia fiind luată vineri de magistraţii Judecătoriei Paşcani, transmite News.ro. Urmărește cele mai

Un instigator din Sectorul 6 chema românii la revoluție, în perioada alegerilor. Procurorii l-au trimis în judecată

Gandul acum 34 minute
Un bărbat din Sectorul 6 a postat pe TikTok mai multe filme în care chema românii la revoluție. Evenimentele s-au petrecut în perioada alegerilor. Omul s-a ales cu dosar penal și vineri a fost trimis în judecată pentru instigare publică în formă con

UNICEF – Numărul copiilor ucişi sau răniţi în Ucraina s-a triplat în ultimele trei luni

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Numărul verificat al copiilor ucişi sau răniţi în Ucraina între 1 martie şi 31 mai 2025 a crescut cu peste 200% faţă de trimestrul anterior, potrivit datelor Misiunii ONU de monitorizare a drepturilo

Vremea

București
acum

37°
vin.

19°/37°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

34°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
vin.

17°/36°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°