Cel dintîi document citat în cartea Lavinei Betea despre Lucreţiu Pătrăşcanu* conţine un enorm fals. Documentul este o sinteză, întocmită în septembrie 1952 de locotenent-colonelul de securitate Ioan Şoltuţiu, şeful echipei de anchetatori. Acest Şoltuţiu, un fost cazangiu, ins agramat în 1952 ("aici nui vorba de «greşeli», ci de acţiuni criminale, împotriva statului şi partidului" - nota el, de mînă, pe marginea unei "sinteze generale în problema Pătrăşcanu", ale cărei concluzii le respingea), tot agramat şi în 1967 (cînd, în declaraţia dată comisiei de re-investigare numite de Ceauşescu, scria, tot de mînă, "mi-a spus că eu va trebuii" sau "cum am ajuns eu să fiu desenat a ancheta pe Pătrăşcanu, asta numai ştiu"), an în care era însă director adjunct al Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj şi secretar de partid al universitarilor clujeni, făcînd "figură de comunist democrat", stabilea atunci, în septembrie 1952, traseul biografic al arestatului Lucreţiu Pătrăşcanu. Nu lipsea lista ţărilor în care călătorise arestatul, cu menţiunea anilor în care voiajase. Atîta doar că lista nu era completă: erau omise toate călătoriile lui Pătrăşcanu în URSS. Şi nu fuseseră puţine (1922, 1928, 1930, 1931, apoi o şedere mai îndelungată, 1933-1935, pe urmă în 1944, după lovitura de stat de la 23 august). Nu este, fireşte, unicul fals din enormul "dosar" Pătrăşcanu (204 volume, circa 80.000 de pagini) şi nu e nici unul dintre cele maligne. E un fals oarecare, probabil de rutină (cu excepţia celei din august 1944, celelalte călătorii fuseseră clandestine), putîndu-se presupune că anchetatorul va fi voit să nu întineze imaginea Uniunii Sovietice menţionînd că infamul arestat îi fusese oaspete - şi, încă, în dese rînduri. Oricît de stupid ar părea. Fiindcă în septembrie 1952, cînd preluase ancheta, Ioan Şoltuţiu ştia ce va avea de dovedit, probă menţionata rezoluţie de resp