Într-o existenţă monotonă, lipsită de gesturi măreţe, totul se întîmplă la scară redusă. Excesele şi senzaţiile tari sînt, şi ele, supuse aceloraşi proporţii. Desigur că noţiunea de "existenţă monotonă", sau banală, sau lipsită de neprevăzut, este ea însăşi ceva relativ într-o lume la mîna hazardului şi a răsturnărilor. Totuşi, lăsînd la o parte îndoielile existenţiale şi coexistenţa iritantă a morţii se poate stabili un început sau o posibilă sugestie de listă a excesului şi senzaţiilor tari potrivite unei vieţi mărunte. Acestea pot oscila de la îndrăznelile culinare la extravaganţele vestimentare şi la distracţiile novatoare. Excesul, adaptînd şi demitizînd definiţii consacrate, este o acţiune care implică o senzaţie de plăcere, asociată cu măcar schiţa unui sentiment de vinovăţie. Plăcerea trebuie să fie cumva legată de o interdicţie: în tragediile antice - de una divină, în cele clasice - de o variantă morală şi, în vremea şi lumea noastră medie, de o versiune tot mai fizică. Culpabilităţile omului postmodern sînt asociate de mult amintitului cult al trupului, de care vorbea şi Baudrillard (La société de consommation): orice plăcere de moment, orice deturnare a echilibrului iniţial poate avea drept efect surparea unei perfecţiuni pe muchie de cuţit. Majoritatea "infractorilor" anti-trup nu sînt explicit conştienţi de vinovăţiile lor; doar în lumea cititorilor de reviste cu nivel mediu de informaţie, se deduce o imperceptibilă apăsare. Cele mai evidente, accesbile unor categorii amestecate, sînt excesele culinare. Dulciurile, mai ales ciocolata, reprezintă un exces controversat: am citit, într-un articol dintr-o revistă pentru femei, că, de fapt, ciocolata nu îngraşă. Autoarea articolului îi făcea un soi de elogiu poetic, descriind-o în lumini şi senzaţii voluptoase. De altfel, filmul Chocolat , încă pe ecrane, face acelaşi lucru, adăugînd şi necesarele se