Ori de cîte ori se produce o crimă, un accident de muncă, un accident de circulaţie, o escrocherie de anvergură, un caz de pedofilie etc., înainte ca poliţia şi procuratura să declanşeze ancheta cuvenită, posturile de televiziune şi ziarele declanşează, ele, anchetele lor. În lipsă de mijloace adecvate (filaje, informatori plătiţi, cîini poliţişti, amprente, laboratoare criminalistice, "urmăriri ca-n filme"), ce fac televiziunile şi publicaţiile, în goana lor după senzaţionalul pur (şi simplu)? Fotografiază sau filmează locul evenimentului (cînd poate fi determinat cu precizie, cînd nu, merge şi cu aproximaţie), oferă portretul robot al virtualului făptaş, apoi întreabă rudele, martorii, vecinii, colegii de serviciu. Ce află ele? De la rude, numai de bine. De la martori, că s-a întîmplat aşa cum ştiam cu toţii. De la vecini, că victima era, în general, turbulentă, făcea petreceri zgomotoase, era oarecum alcoolică, poate se şi droga, evolua în medii dubioase (cu alte cuvinte, interlope), îi cam plăcea viteza, viaţa frivolă, frenetică (vivere pericolosamente), nu-şi prea respecta părinţii, cît despre atitudinea faţă de vecini, să nu mai vorbim. De la colegi, cam acelaşi lucru, doar că atitudinea faţă de muncă şi faţă de colegi lăsa de dorit. Cînd, în urma investigaţiei profesionale (filaje, cîini, amprente, "urmăriri ca-n filme" etc.), e descoperit autorul faptei, mediile declanşează noi anchete. De data asta, despre infractor. Poliţia nu prea vrea să dea amănunte înainte de încheierea investigaţiei, suspecţii îşi acoperă faţa cu haina, geaca sau balonzaidul, aşa că fotografia sau secvenţa filmată iese nu foarte concludentă. În schimb, tot rudele, martorii şi vecinii ne scot din încurcătură. Ce aflăm, deci? De la rudele infractorului, tot numai de bine. De la martori, că întîmplările s-au întîmplat exact aşa cum s-au întîmplat. Cît despre vecini: nu pot să cred