Corupţia e un fenomen social ce a apărut odată cu societatea omenească cît de cît organizată. Desigur, face ravagii mai ales în economiile centralizate. Dar fenomenul e o prezenţă primejdioasă şi în economiile neetatizate şi necentralizate, adică în economiile normale, numite de piaţă. Unde nu e o realitate apăsătoare fenomenul corupţiei? Ce ţară din lume, înainte şi acum, n-are parte de acest flagel? Ziarele sînt pline de informaţii demascatoare privind corupţia de care se fac vinovaţi şefi de stat importanţi şi abia pridideşti să le înregistrezi ca stări de fapt, pentru că vin mereu altele care le iau locul în atenţia opiniei publice. Mai înainte cu un deceniu şi mai bine Partidul Democrat Creştin din Italia a fost "eroul" unei asemenea dezvăluiri. Şi scandalul a fost atît de mare şi corupţia atît de adîncă şi ramificată încît, repede, acest partid a fost exclus din harta vieţii politice intaliene. Şi asta după ce acest partid a condus efectiv Italia timp de cîteva decenii bune, foşti premieri şi alte notabilităţi suspuse au intrat în arcanele justiţiei. Fostul cancelar al Germaniei, Helmut Kohl, era un conducător mult stimat, erou al reunificării Germaniei. Şi, totuşi, presa a dezvăluit actele de corupţie de care s-a făcut vinovat primind - ca preşedinte de partid - foloase necuvenite, adică subvenţii ascunse, necomunicate organismelor fiscale. Scandalul a fost imens. Şi opinia publică l-a sancţionat aspru, Partidul Democrat Creştin pierzînd alegerile, deşi Kohl îşi dăduse mai înainte demisia, fiind astăzi un simplu particular, fără nici o demnitate oficială. În Franţa, tot presa a dezvăluit că actualul preşedinte al Franţei, Jacques Chirac, pe vremea cînd era numai primar al Parisului, a făptuit abuzuri intrînd sub incidenţa corupţiei. Deocamdată, calitatea sa prezidenţială îl aşează în zona imunităţii, apărîndu-l de situaţia de a răspunde chemărilor organ