Domnul coleg, proaspăt întors din binefacerile unei burse occidentale de expresie nord-americană, îmi ţine un speech îndelung referitor la vinovăţiile ţării care tocmai l-a fericit cu un sejur de mai multe luni la sînu-i. Eu dau din cap intimidat de argumente şi, din slăbiciunile pe care le pretinde politeţea, îl contrazic cu măsură. Ascult potopul de acuze: sînt tîmpiţi americanii, sînt obtuzi şi limitaţi, nu sînt nici măcar slabi şi frumoşi cum apar în filme, sînt nişte îmbuibaţi care n-au altceva în cap decît să meargă la supermarket şi să-şi burduşească portbagajele şi colesterolul cu tot felul de produse ambalate şi hipercalorice şi, din această cauză, habar n-au de lumea exterioară lor, cu toate că vor să fie jandarmii omenirii. Mai apoi, acelaşi, adaugă, cu un semiton mai scăzut, cum că aşa le trebuie dacă s-au băgat unde nu le fierbe oala: au primit, adică, răsplată pentru ceea ce le-au făcut sîrbilor. Bîigui ceva despre faptul că, totuşi, oamenii nevinovaţi din WTC n-ar fi trebuit să plătească. Replica nu se lasă aşteptată: o clipită mă încearcă vaga bănuială că este împrumutată din comunicatele de la televiziunea arabă Al Jazeera, aceea care ne comunică tuturor, spre încunoştiinţare, starea de spirit a membrilor teamului lui Bin Laden. Zice proaspăt beneficiarul bursier al unei burse proaspăt epuizate că, în fond, nici yankeii cei nevinovaţi nu sînt cu totul nevinovaţi, că regimurile democratice sînt expresia voinţei populare. I-a ajuns îngîmfarea peste poate, a dat ca aluatul peste marginile oalei. La nici o zi distanţă mi-este dat să aud o doamnă colegă îngrijorîndu-se de viitorul specificului nostru naţional pus în pericol de mimetismele noastre slugarnice. Doamna universitar se plînge că ne pleacă toate creierele cele june racolate de marea finanţă.

Dau şi în acest caz politicos din cap şi, pe urmă, privesc cu încîntare poze de la familia