Sofia este una din puţinele capitale europene unde roşiile încă mai au gust de roşii. Aproape surprinzător, şi iaurtul bulgăresc e, încă, tot bulgăresc. Aproape surprinzător, fiindcă brînzeturile de formulă apuseană au cucerit cam jumătate din piaţă, asta judecînd după galantare, în confruntarea cu mai sudicele caşcavaluri şi alte specialităţi ale fostei arii otomane. Dar o cafea turcească, fie ea şi rebotezată după patriotica modă din Grecia, unde i se spune elinika, adică grecească, nu mai e de găsit. Doar filtru, espresso, capuccino şi, desigur, irish coffee . Peste tot. Mai există, însă, ibrice. Există în magazinele pentru turişti şi există la cotidiana piaţă de "antichităţi" de pe esplanada catedralei Alexandr Nevski, din centrul Sofiei. O esplanadă imensă, cum este şi catedrala, ridicată în memoria celor 200000 de soldaţi ruşi morţi în războiul ruso-otoman din 1877-78. Construcţia s-a terminat în 1912. Acum, în faţa acestei catedrale vin ca la serviciu, zi de zi, cîteva sute bune de sofioţi de ambe sexe şi toate vîrstele. Îşi scot din portbagajele maşinilor nişte tarabe portabile, cît nişte măsuţe de camping, le întind, iar pe ele aşează tot felul de lucruri. Icoane mari, mijlocii şi mici, şi vechi, şi noi, şi pe lemn, şi cu argintărie, şi pe carton. Sfeşnice, săbii, junghere, stilete, pistoale cu încrustaţii şi fără. Bijuterii de argint, lanţuri, lănţişoare, brăţări, inele, medalioane. Vechi fotografii de familie, păpuşi, decoraţii şi insigne din perioada comunistă, aproape la kilogram. Şi ibrice. Asta pe-o parte a majestuoasei alei care duce spre intrarea în catedrală. Pe cealaltă sînt cusăturile, carpetele, macrameurile. Maşinile sînt trase lîngă bordură, unele au portierele deschise, radio-casetofoanele umblă, muzica e de tip oriental, după toate aparenţele manele bulgăreşti . S-ar părea că (şi) în Bulgaria căderea comunismului a readus la suprafaţ