Acum cîteva luni, primarul Bucureştiului a decis să trimită cîinii vagabonzi într-o lume mai dreaptă şi mai bună, unde nu e nici durere, nici întristare şi unde căţeluşe cocker spaniel se plimbă printre dealuri de Pedigree, dînd languros din coadă. O intenţie întru totul laudabilă, nu de alta, dar prietenii cei mai buni ai omului strică imaginii Capitalei. Nu pentru că umblă în haite, în căutare de bătrîne dolofane, ci pentru că naivii străini ar putea să-şi facă idei greşite despre ţara noastră. Ce poţi să crezi despre o ţară unde toată lumea merge cu ochii în pămînt? Că banii sînt puţini, că pe toţi îi paşte spectrul şomajului, că patronii le mănîncă zilele, că exporturile sînt mici şi deficitul bugetului consolidat prea mare. Fals, pentru că, de fapt, sărmanii oameni se uită în jos ca să nu calce în ceva moale. Rezultatul - mult iubiţii noştri investitori strategici se retrag în căsuţele lor poştale. Interesantă a fost însă reacţia societăţii (civile) faţă de această iniţiativă a primăriei, care din motive necunoscute pare c-a lăsat-o mai moale. Vocile care s-au ridicat pînă la cele mai înalte acute au aparţinut unor organizaţii de protecţia cîinilor. Frumos, mi-am zis, iată că ştim şi noi să ne organizăm în vederea unui scop oarecare, cît de înşelător ar fi acesta. Am aflat însă că asociaţiile respective aveau nume nemţeşti şi englezeşti, fuseseră fondate de diverşi binevoitori cu paşapoarte Schengen, care în dorinţa de a stimula ce ar trebui să fie natural, mai scăpau printre degete şi un sediu, un calculator, o maşină. Nu-i nimic, mi-am zis, lasă că se coalizează ei, îmi cam displace scopul, dar măcar voi vedea cum se naşte solidaritatea, acţiunea socială, cum se coagulează lucrurile. Într-adevăr, cineva a lansat ideea ca fiecare iubitor de cîini să ia cîte un patruped acasă şi să aibă grijă de el. Ţi-ai găsit! Nu înfiem noi copiii din orfelinate, darmit