Simona Sora mi-a cerut să scriu un articol pentru Dilema spunîndu-mi că îşi aminteşte că aveam o relaţie pătimaşă cu ţigara. Nu mi-a plăcut imaginea pe care i-am lăsat-o. Aş fi vrut să-şi fi amintit altceva despre mine, măcar ceva mai sănătos care să nu-l îngrijoreze pe tatăl meu care ştie că m-am lăsat de fumat de mult, la cîteva luni după ce am ajuns în America. Nici nu s-ar fi putut altfel. Ceea ce în Europa e o plăcere, aici devine un chin. Distinse doamne în vîrstă m-au avertizat de la început că "lumea bună din New York nu fumează" şi dacă vreau să fiu admisă în vreo societate înaltă să nu-mi scot în nici un caz vreodată din geantă o ţigară uitată. Un prieten americanizat la culme mi-a povestit cum a divorţat de prima lui soţie doar pentru că fuma. Dimineaţa. În pat. Groaznic, a trebuit să accept. S-a recăsătorit cu o feministă vegetariană care trăieşte sănătos şi plicticos şi este acum în pragul altui divorţ. Din nou a trebuit să-i dau dreptate. Sînt multeĘpoveşti cu fumători în New York şi mulţi avocaţi specializaţi în tutun. De la procesele lui Philip Morris, la agenţiile de asigurare a căror primă întrebare înainte de a semna contractul este dacă eşti fumător, de cînd, cîte ţigări pe zi. Să ştie dacă merită să mai investească în tine. Şi formularele de angajare la unele companii conţin aceleaşi întrebări. În New York practic nu poţi fuma niciunde. În nici o clădire publică, în nici un spaţiu închis. Uneori mai există hoteluri cu camere pentru fumători sau restaurante la care se fumează la bar (niciodată la mese). La ora ieşirii de la serviciu, străzile miros puternic a tutun. Americanii fumează mai ales pe stradă. Majoritatea clădirilor, fie că sînt birouri sau locuinţe, au sisteme speciale de depistare a fumului de ţigară, mai eficiente chiar decît cele contra incendiilor. La primul fum se declanşează alarme asurzitoare şi în cîteva minute apar pompie