Un împărat (dar stai niţel să-mi aprind o ţigară înainte de a purcede să-ţi zic care-i treaba cu împăratul acesta: aşa... acum, cînd dintr-o nară a început să îmi răsară fumul, pot să-i dau drumul), un împărat, aşadar, care pesemne se cam plictisea la el acasă, pleacă din ţara lui prin ţări străine, să vadă ce-i pe-acolo şi cum trăiesc alţi oameni. Tot umblînd brambura (am deschis gura şi-am scos un rotocol de fum care s-a dus de-a dura), împăratul întîlneşte în cale feluriţi inşi ce trag fie din lulea, fie dintr-o ţigară, lucru nemaivăzut şi nemaiauzit de dînsul. Nedumerit, îi întreabă pe fiecare în parte la ce e bun un asemenea obicei şi de la fiecare capătă un răspuns. Şi, fiindcă împăratul era, îmi vine a crede, un despot luminat şi tare dornic să-şi sporească luminile minţii cu noi învăţăminte, îşi notează atent pe o bucată de hîrtie răspunsurile primite. Adică astea: Tutunul este o buruiană care ţine de urît. Tutunul te îndeamnă la treabă. Tutunul e bun înainte de masă că face poftă de mîncare. Tutunul îi bun şi după mîncare, pentru că ajută mistuirea şi asta face mult la stomach. O ţigară trasă în pat te-adoarme cum îi altăceva. Apoi împăratul se întoarce în ţara sa şi (mi s-a terminat ţigara) n-am să îţi povestesc (e de prisos) ce a mai dres şi-a mai făcut. Povestea (cu titlul Tutunul, buruiana dracului) îi are ca autori-culegători pe Gh. Popescu-Ciocănel, E.I. Patriciu şi G.P. Salviu şi este citată de folcloristul Tudor Pamfile în studiul său Tutunul, publicat de Academia Română în Memoriile Comisiei de Folclor, Tomul V, 1991. Dintr-însul (din Tutunul lui Pamfile) voi scoate pentru tine încă vreo două-trei istorioare de nicotină pline (dar mai întîi, pentru a doua oară, lasă-mă să-mi aprind o ţigară). Cică (demult, într-o epocă antetabagică) s-au adunat dracii pe muntele Carmilului. Aveau în fruntea lor pe Galaar, un drac înalt, "cu o falcă mare şi cu