Una dintre regulile de bază ale democraţiei este controlul parlamentar asupra instituţiilor, pentru a preîntîmpina abuzurile de putere. Funcţia de control a Parlamentului este unul dintre mecanismele de bază din doctrina clasică de "control şi contra-putere" (una dintre traducerile posibile pentru "check and balance", atît de dragi americanilor ; spune ceva şi faptul că încă nu s-a găsit o traducere convenabilă în limba română). Iar acolo unde democraţia are tradiţie, acest control este efectiv realizat, reprezentanţii poporului îşi iau în serios treaba. Constituţia României acordă Parlamentului acelaşi rol serios, comisiile de resort au formal sub observaţie instituţiile, veghind astfel la respectarea regulilor jocului. O dată pe an, Parlamentul îşi dă acordul în plen asupra modului de funcţionare al acestor instituţii, aprobîndu-le rapoartele de activitate. Deprinşi prea mult cu scandalurile şi declaraţiile spectaculoase sau cu vedetismul persoanelor legate de politică, uităm acele mecanisme anoste, rutina funcţională a sistemului. De aceea, o ştire de cîteva rînduri surprinde prin firescul anormalului: "Ieri, Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis ca, la şedinţa din 17 octombrie, parlamentarii să dezbată şi să voteze: rapoartele BNR pe anii 1997-1998, 1999 şi 2000; rapoartele CNA din perioada 1994-2000; raportul Consiliului Legislativ pe anii 1999 şi 2000, rapoartele Societăţii Române de Televiziune pe anii 1998, 1999 şi 2000, Rapoartele Societăţii Române de Radio pe anii 1999 şi 2000" (Evenimentul zilei, vineri, 5 octombrie). Ziarul nu este vechi, este vorba chiar de 5 octombrie 2001. Situaţia poate fi chiar comică. Cum să iei în serios analiza raportului CNA din 1994? Dacă un parlamentar găseşte nereguli financiare? Între timp, chiar membrii CNA s-au schimbat. Se poate cere demisia actualului ministru al Culturii din fu