Ultimul posibil exces citat în seria începută în numerele precedente era mersul la bîlci. "Bîlci", în sens mai larg, poate integra orice ieşire de duminică, sau de week-end, care implică aglomeraţia, distracţiile populare, şi, nu în ultimul rînd, ostentaţia de promenadă. E nevoia de a te arăta, în ipostaza ta de gală, în interiorul unei mulţimi care se distrează, îmbinînd carnavalescul cu socializarea şi cu propria promoţie. Bîlci era, de pildă, la recent încheiatul tîrg de maşini din Băneasa, unde o mulţime haotică se învîrtea printre semnele strălucitoare ale unui statut, cine ştie, cîndva posibil, şi mînca mici, hamburgheri sau pizza la nişte jegoase mese de plastic - evident, contrazicînd posibilul statut. Într-o accepţie mai aplicată, bîlci poate însemna chiar parc de distracţii (ideea de tîrg păstrîndu-se doar în tarabele adiacente cu diverse). În afară de părăginitul Orăşel al copiilor din Bucureşti şi de Luna Park-urile de pe la mare, asemenea distracţii mai pot fi întîlnite ici-colo, prin parcuri; senzaţia de carnavalesc nu le mai însoţeşte, însă, de mult, ele limitîndu-se la nişte foarte tehnice surse de plăceri măsurate. Plăcerea de care vorbeam, fie că te dai în lanţuri, căluşei, roata vieţii sau avionaşe, e tot fizică, integrîndu-se în seria de excese mărunte: de la legănarea lină la învîrteala ameţitoare, toate presupun o ieşire din ritmul cotidian şi o aspiraţie spre imponderabilitate. Un astfel de bîlci, dar mai aproape de senzaţiile şi conotaţiile iniţiale, se găseşte, astăzi, la intrarea în Parcul Tineretului. M-am nimerit, împreună cu o numeroasă mulţime de gură-cască, pe acolo chiar în momentul înfiinţării: se pare că e vorba de un parc din Cehia. În orice caz, la vederea unor bucăţi de carusele

şi a unor componente de mecanisme, emoţia te copleşea. Erai ca-n "Tîrgul Moşilor" din volumul lui George Potra (Din Bucureştii de altădată)