Că gîndirea de tip politically correct are în ea ceva slab şi, la limită, ridicol ştiam de mult. Amestecul dintre grija de a nu leza, dusă pînă la limite psihopatologice, şi preocuparea de a uniformiza în numele egalităţii duce la apariţia unui tip de gîndire arid şi orb, fără legătură cu realitatea. Tendinţa de a refuza să spui lucrurilor pe nume pentru a nu naşte sentimente negative şi frustrări celor care pot fi lezaţi de asta şi, mai mult, tendinţa de a escamota adevărata dimensiune a evenimentelor pentru a respecta cu stricteţe un cod verbal nefericit pot deveni direct periculoase în anumite momente. Cu alte cuvinte, minţim de dragul de fi confortabili. Putem argumenta la infinit dacă e bine sau nu să vorbeşti despre un om gras ca despre un gras, despre un negru ca despre un negru sau despre un homosexual ca despre un homosexual. Putem oricînd şi oricît nuanţa pe teza "nu judeca global" şi nu cred că există vreun intelectual onest care să nu creadă sincer în viciul gravisim al gîndirii globale. Dar cînd vine vorba despre terorism şi despre acte precum cele din 11 septembrie, cred că orice discuţie în termenii uşor fandosiţi ai acestui tip de gîndire e direct periculoasă. Se spune, mai ales în mediile universitare americane, că nu e corect să se vorbească despre un terorism islamic şi că între actele de terorism din 11 septembrie şi terorismul irlandez, basc, kurd sau italian nu e nici o diferenţă: toţi aceşti criminali trebuie trataţi la fel în numele aceluiaşi principiu legal. Ca şi cum între Timothy McVeigh şi Mohammad Atta nu ar fi decît o diferenţă de culoare a pielii care, bineînţeles, trebuie să treacă neobservată. Mai mult, ultimele rapoarte ale FBI despre tragedia din 11 septembrie nici nu mai folosesc cuvîntul "terorist" cînd se referă la musulmanii care au deturnat avioanele şi le-au transformat în bombe ucigaşe. Acei criminali se cheamă azi, po