Daca as vrea sa glumesc, as spune ca scandalul literar iscat la Iasi lunile trecute a ajuns pina in aici, in America. Revenind la un ton mai serios (si, desigur, limitat la spatiul romanesc), nu cred ca exagerez cind spun ca el este cel putin simptomatic pentru fractura ce se petrece incetul cu incetul intre Uniunea Scriitorilor din Bucuresti – intepenita in orgolii batrinicioase si manevre administrative suspecte, ba chiar tot mai departe de lumea literara vie – si scriitorii mai mult sau mai putin tineri care se straduiesc sa sparga structura de monolit, modelul „strins uniti in jurul presedintelui“ caracterizind si acum o institutie oscilind intre rinocerizare si dinozaurizare. Sau, cu alte cuvinte, lupta intre cei care se tem ca schimbarea le-ar putea afecta (poate chiar grav) locurile caldute pe care le-au capatat, nu intotdeauna pe merit, prin asociatii scriitoricesti ori prin edituri si reviste finantate de minister, si cei care ar prefera un spatiu literar dinamic, unde sa incapa cit mai multi si unde sa apara, poate, si ideea de concurenta. Asa cum am prezentat lucrurile, s-ar parea ca alegerea mea e clara si ca m-am aliat deja unei tabere – ceea ce e cit se poate de adevarat. Nu am facut-o doar fiindca sint convins de nevoia de schimbare radicala a unei masinarii invechite, ci si cu speranta ca vreodata fondurile alocate culturii vor fi cheltuite cu mai multa chibzuinta, vor ajunge la creatorii valorosi – indiferent de tabara careia ii apartin – si ca, in cele din urma, din toata aceasta (ma tem, improbabila) transformare ar cistiga atit cultura romana, cit si atit de ignoratul cititor din tara. Eu continuu sa cred ca, inainte de a acuza lipsa de interes a cititorilor romani fata de literatura nationala contemporana, ar trebui sa aruncam un ochi si in ograda scriitoriceasca si sa vedem ce si cum se publica pe banii Uniunii Scriitorilor.

S-ar p