O tigara aprinsa. Unii trag nervos la fiecare cinci secunde. Altii, la intervale lungi, cit timp totul ramine suspendat. Cu afabilitate. Unii o tin in causul palmei in vreme ce privesc un viol. Altii, cu capatul aprins, o privesc pina ce imaginea micului rug le epuizeaza atentia si, de aici, parca din profunzimea scrumului incins, imaginile se succed absolvite in cele din urma de perceptia tigarii insesi. In ultima ipostaza se afla tinarul romancier, scenarist si libretist Yann Apperry, in virsta de numai 29 de ani. Dupa un prim volum – un roman – aparut la legendara Editura Minuit, scriitorul schimba clubul si trece, firesc, de altfel, la Grasset, unde ii apar Paradoxe du ciel nocturne in 1999 si, anul acesta, Diabolus in musica.

Mi se pare extrem de interesanta literatura „muzicala“ scrisa in ultimii ani in Franta. Tanguy Viel, bunaoara, al carui prim roman, Black-note, o superba fuga in ritm si atmosfera de jazz, are mult din infrigurarea, hybris-ul simfoniei apperriene, ea insasi marcata de tensiunea genului muzical inventat de negri. Tinarul „compozitor“ a fost chemat la ultimul Tirg de carte Bookarest, dar, din motive personale, „qu’il ne saurait pas dire“, a declinat invitatia. Pe frantuzeste.

Cartea pe care o am inainte are, cum spuneam, foarte multe in comun cu muzica. Primo, semnul unei arte poetice – pledoarie pentru arta totala, pentru o estetica a sublimului, a libertatii de creatie, proprii copiilor teribili ai muzicii si teoreticienilor romantismului deopotriva. Secundo, convingerea despre rolul moral al artei in lume. Terzo, rolul terapeutic al artei, ilustrarea literara a „nasterii tragediei din spiritul muzicii“. Personajele romanului, in momentul revelarii raportului dintre eu si lume, vor, de la ultima, totul. Si, in consecinta, obtin totul sau nimic. Nici o virtualitate nu e abandonata la jumatatea drumului dintre primul si ul