De multă vreme, George Coşbuc s-a transformat în simbol al literaturii transilvane. Reexaminîndu-l astăzi, constatăm, fără prea mare surpriză, implicaţiile mai degrabă nefaste ale acestei figuri semantice: înţepenirea în aceeaşi semnificaţie, lipsa unei lecturi cu adevărat contemporane, limitarea la cele cîteva adevăruri fixate prin tradiţia şcolară. Nu există figură mai limitativă decît simbolul!...

Dacă un străin familiarizat cu literatura română ar întocmi harta pur geografică a acestei literaturi, s-ar opri uşor nedumerit în faţa Transilvaniei: surprins, pe de o parte, de spiritul cultural autentic european ce domneşte între românii din această provincie, încă de acum cîteva secole; în acelaşi timp, surprins însă de prezenţa firavă a literaturii propriu-zise, fie că e vorba de poezie ori de ficţiune. Rămîne curios faptul că cea mai educată parte a poporului român, ardelenii, s-a ocupat atît de puţin de literatură, relegînd-o - parcă - în zona ocupaţiilor aflate sub semnul divertismentului. Să fie, oare, Transilvania pămîntul românesc unde cultura, sub forma erudiţiei, s-a opus dintotdeauna literaturii, ficţiunii, lirismului? Iată întrebarea cu care ne putem apropia de sîmburele paradoxului transilvan.

Postumitatea lui Coşbuc măsoară nouă decenii; poetul este astăzi însă unul dintre cei mai puţin citiţi şi unul dintre cei la care poncifele de lungă dată continuă să ţină locul analizei. Se simte nevoia unei lecturi în lumina celor aproape 100 de ani de literatură română scrisă după moartea poetului. În locul ei, asistăm la repetarea aprecierilor lui G. Călinescu sau chiar la repetarea adevărurilor enunţate de C. Dobrogeanu-Gherea în Poetul ţărănimii.

Dacă George Coşbuc este un simbol, el este simbolul a ce? Al literaturii ardelene, fără îndoială, dar mai ales al unui anumit mod de a concepe poezia. Trecînd de Andrei Mureşeanu (poet medioc