... "transforma orice şi pe oricine -
pe noi ne transfigura cu desăvârşire. După ce îl ascultam pe Enescu nici unul dintre noi nu mai era acelaşi".
Noel Malcolm, George Enescu "His life and Music"
Cele trei alte orchestre din Anglia care au intrat în competiţia simfonică sunt, fiecare, subiect pentru un complex de reflecţii. Totalitatea grupului de cinci ansambluri, despre care au început săptămâna trecută a observa caracterizări şi reliefuri, ne confruntă cu ceva mai semnificativ decât o performanţă sau alta - excelente de fiecare dată. O civilizaţie muzicală se arată într-o suită de modele. Încheiam rândurile despre Filarmonica din Londra, pe care Enescu a dirijat-o în septembrie 1947, fără a nota suplimentul cu care Kurt Mazur sfârşea ultimul său concert: Hora staccato de Grigoraş Dinicu, o versiune orchestrală (de Pancio Vladigherov, după ştiinţa mea) tot atât de spectaculoasă ca şi mica bijuterie de fantezie pur lăutărească. Dincolo de tot ce se poate spune despre subtilitatea muzical intelectuală şi tehnica orchestrei, Mazur adaugă o plăsmuire efemeră, un joc românesc, care juca - iniţial - pe corzile unei singure viori. Finalul, retezat, este o sugestie de atitudine circumspectă faţă de ceremonialul unui succes provocator. Sobri sunt britanicii chiar şi în divertisment (sigur, şi dirijorul!).
La Birmingham, oraş a cărui Orchestră simfonică (C.B.S.O.) a fost înfiinţată acum 80 de ani de autoritatea locală, marca unor dirijori tineri, deţinând în timp şi astăzi (succesiv) - bagheta s-a încrustat şi în animaţie de "spectacole muzicale". Fantezia acelui Ariel zburând printre sonuri simfonice, care a fost Sir Simon Rattle (atenţiune! ales anul acesta, ca şef permanent, de către Statul în Stat care este "Filarmonica din Berlin") a fertilizat şi competenţe mai "şarmante", aşa prelucrate de Sakari Oramo. Poemul si
