Pe lîngă numeroasele reacţii de aprobare, decizia Bucureştiului de a susţine fără rezerve Statele Unite împotriva terorismului a stîrnit şi bănuieli. Unele poate justificate dacă ne amintim că n-a trecut prea mult timp de cînd actualul partid de guvernămînt făcea declaraţii anti-americane şi anti-NATO, condamnînd intervenţia în Iugoslavia. Mai sînt apoi şi bănuielile celor ce au contabilizat prosperitatea firmelor unor cetăţeni arabi avînd relaţii de amiciţie cu reprezentanţi ai fostei Securităţi, dar şi cu partidul de guvernămînt pînă în 1996. Aceştia cred că ar putea fi stabilită o legătură între firmele cu pricina şi teroriştii lui Bin Laden. E posibil ca o asemenea legătură să fi existat. Dar să te mulţumeşti cu scenarii de presă pentru a face afirmaţii nete într-o problemă atît de gravă nu mi se pare o atitudine fericită.

Există printre ziariştii autohtoni ideea că Puterea trebuie lovită fără cruţare. O idee pe care ziarele o împărtăşesc în proporţii diferite, în funcţie de diverse interese economice sau politice. În presa noastră liberă şi independentă, ceea ce poţi publica într-un anumit ziar ţi se poate respinge la altul. Nu intru în amănunte, dar cine urmăreşte presa de la noi înţelege ce vreau să spun.

În ceea ce mă priveşte, sînt ultimul care crede că Puterea trebuie cruţată. Dar mai cred, de asemenea, că eu ca ziarist am datoria să fac distincţia clară între ceea ce bănuiesc şi ceea ce pot dovedi.

În situaţii de criză această distincţie e cu atît mai necesară cu cît ea antrenează nu numai credibilitatea Puterii, ci şi credibilitatea ziaristului care acuză Puterea. Cazul cel mai spectaculos e al ziaristului CVTudor şi al publicaţiei România Mare. De la mai multe sute de mii de exemplare, săptămînalul acestuia a ajuns în prezent la cîteva zeci de mii de exemplare, cu o vînzare îndoielnică. Aşa-numitul fenomen România Mare de la al