Mitul unei vieţi

Numărul traducerilor lucrărilor clasice de psihanaliză apărute în ultimii ani e mare; unele cărţi au fost reeditate la scurt timp după prima apariţie, iar unele edituri au început publicarea seriilor de Opere complete ale lui Freud şi Jung. De interesul pentru psihanaliză, editurile au ştiut să profite nu doar prin traduceri, ci şi prin preţuri, din moment ce acestea sînt unele dintre cele mai scumpe cărţi din librării. O reeditare mult aşteptată ( şi, evident, la un preţ pe măsură ) a fost cea de anul acesta, a autobiografiei lui Jung, Amintiri, vise, reflecţii, în traducerea Danielei Ştefănescu, în eleganta şi sobra prezentare a colecţiei de jurnale/convorbiri/ memorii de la Humanitas.

în 1957, la optzeci şi doi de ani, Jung primeşte după îndelungi ezitări propunerea unei edituri din New York de a lucra la o carte de memorii, iar după apariţie refuză introducerea acesteia în seria de Opere complete. Cu toate acestea, cartea este extrem de interesantă şi de importantă, e un document fără de care scrierile lui Jung ar fi, cu siguranţă, altfel înţelese. Aici, cititorul descoperă nu doar povestea fascinantă a vieţii interioare a lui Jung, ci şi gînduri pe care acesta nu le-a formulat în nici o altă scriere a sa. Jung vorbeşte, printre rînduri, sau, expressis verbis, în cele două capitole care încheie amintirile, despre o �teorie" care a reprezentat pentru el un mod de viaţă şi care se regăseşte doar ca fundal în celelalte scrieri ale sale. E singurul loc în care Jung îşi expune concepţia despre Dumnezeu şi despre viaţa de dicolo de moarte.

Jung e convins că, din întreaga sa viaţă, merită povestite nu evenimentele exterioare, care l-au marcat mult prea puţin, ci mai ales trăirile interioare, visele, fantasmele şi tot ce a preocupat imaginaţia sa. Ele au făcut parte nu doar din intimitatea lui, ci au fost şi obiect