Născuţi la un an şi ceva diferenţă, Max Blecher şi Geo Bogza au, practic, aceeaşi vîrstă biologică. Vîrsta literară, în perioada cea mai fertilă a corespondenţei lor, 1934-1938, coincide şi ea: îşi adaptează simultan avangarda. în schimb vîrsta psihologică a celor doi este simţitor diferită. Blecher se află deja la sfîrşitul vieţii, o ştie şi o simte organic, îndură neputinţe şi umiliri pe care nici bătrîneţea nu le cunoaşte, în timp ce Bogza îşi înfruntă doar tinereţea. Ştim astăzi că i-a supravieţuit prietenului său cu �mai multe vieţi", aproape cu 60 de ani, adică a trăit de trei ori mai mult decît Blecher. Amestecul unic de vîrste pe care le �experimentează" autorul întîmplărilor în irealitatea imediată - frăgezimi temporale şi literare de început de drum şi spaime trupeşti ultime - face ca tensiunea din scrisorile sale să fie maximă. în volumul M. Blecher mai puţin cunoscut există şi epistola în care Max Blecher îi urează prietenului său, la împlinirea vîrstei de 28 de ani, să fie pe an ce trece tot mai iubit de oameni şi tot mai necesar lor, să aibă un nume luminos. Sînt atît urările pe termen lung ale unui congener care încă n-a ajuns nici el să fie necesar oamenilor din jur, cît şi, mai ales, urările unuia care are toată viaţa în urma lui şi şi-o prelungeşte numai în celălalt. Această din urmă ipostază a lui Blecher se concretizează în corespondenţa sa prin tema sensului vieţii. în timp ce tînărul Bogza îşi caută încă drumul, tatonează, respinge mai multe decît acceptă, �bătrînul" Blecher a găsit �un senz de mult căutat" (s.m.), a găsit rosturile propriei vieţi şi o acceptă aşa cum a fost. Aceste rosturi sînt pentru el prietenia şi scrisul, într-o perfectă simbioză. Dacă s-ar putea face totuşi o ierarhie a lor, pe locul I ar sta prietenia.

Ştiu că tu nu crezi în forţe oculte, nici eu - însă dacă ar exista asemenea forţe care să producă o e