Săptămîna trecută citam cîteva dintre opiniile exprimate de telespectatori în emisiunea "Marius Tucă Show" de luni, 24 septembrie, avîndu-l ca invitat pe preşedintele Ion Iliescu. Era vorba despre poziţia României faţă de atentatele din America şi de participarea noastră la coaliţia internaţională împotriva terorismului. Cu indignare sau cu năduf, oamenii gravitau în jurul cîtorva dileme exprimate, cu mici variaţiuni, cam aşa: "de ce să intrăm noi în războiul altora şi să nu ne vedem de ţărişoara noastră?"; "de ce să-i sprijinim pe americani, dacă ei ne persecută şi nu ne primesc în NATO?"; "de ce să ne umilim şi să fim slugi la bogaţi?". Pentru a răspunde acestor întrebări, preşedintele a trebuit să abandoneze oarecum postura oficială şi să explice că nu e vorba de un război clasic, că în condiţiile globalizării terorismul e un pericol pentru toată lumea, că noi nu "facem jocul" americanilor, ci ne înscriem firesc în coaliţia societăţilor libere etc. A făcut, cu alte cuvinte, muncă de educaţie civică. Probabil că dilemele telespectatorilor cu pricina (sau ale altora care gîndesc la fel) au rămas însă tot aşa de puternice: pentru a ieşi din mentalitatea izolaţionistă şi din complexul de "cetate asediată", pentru a contracara zaţul unui discurs antioccidental primitiv, propagat de decenii şi încă prezent pe scena publică, nu ajung doisprezece ani de tranziţie. Mai ales că mulţi cetăţeni (şi printre ei se află în mod sigur şi cei care au pus întrebările de mai sus) sînt foarte slab informaţi despre ce înseamnă Europa, Occidentul, negocierile de aderare ş.a.m.d. Ideea că, dacă ne aliem cu americanii, devenim slugi la bogaţi vine dintr-un fond ancestral care încearcă să simplifice lumea pentru a o înţelege. În această idee (care poate fi exprimată, desigur, şi în alte formule, mai puţin "tari"), atunci cînd vine din mase, nu e neapărat naţionalism sau antioccident