Îmi dau seama cu surprindere că încă mai sînt în România. În ţară. Acasă. Doar că uitasem, mai cu seamă că de la o vreme m-am izolat de actualitatea din juru-mi evitînd jurnalele televizate (am ştiri şi pe Internet) şi ocolind uneori Caţavencu (presă cotidiană nu mai citesc de multă vreme), ba am omis să mai cumpăr pînă şi Dilema. Nici nu-i de mirare: ultimele două numere din Lettre Internationale, necitite, mă mustră în fiecare seară de la capul patului. Proiectul de a face un studiu-eseu asupra lui Kundera a fost de mult îngropat. Nu-mi găsesc timp să studiez ideea de acuarelă şi de creion-acuarelă, iar inspiraţia la traducerea lui Nichita în franceză m-a lăsat după al patrulea poem. Şi totuşi... sînt un "biet inginer" - asta-mi spun cînd mă uit în oglindă cu speranţa deşartă că voi vedea altceva -, ori un "norocosule, eşti un programator, ce te plîngi?" - asta fiind atitudinea, exteriorizată sau nu, a multora: de la bietul electronist care face pe agentul de pază pentru un milion de lei pe lună la intrarea unei clădiri de birouri unde salariul minim este de 400 USD, şi pînă la acel cetăţean oarecare, frustrat de propria-i situaţie materială, care află cu ce mă ocup. "De ce n-ai plecat, boule, în Canada sau aiurea, ce-ai rămas ca prostu' în ţara asta care se duce dracu'?". Asta aud ades, ba chiar mi s-a întîmplat să mă chestionez eu însumi (răspunsul pe care obişnuiam să mi-l dau, ca să mă eschivez: "de pildă, monşer, d'aia!"). Şi totuşi, de ce n-am plecat? Pleca-voi? Cînd şi de ce? Sau de ce nu? Nu, n-am rămas ca să mă uit la Virgil Ianţu, ca să mă umflu în pene de mîndrie că "implementarea" românească a unei celebre emisiuni conţine cele mai grele întrebări de pe mapamond, ori plin de ciudă că bulgarii, "tămîie de tămîie" la acest concurs, intră primii în Oiropa, sau poate ca să mă cuprindă sictirul că degeaba ştiu eu de un deceniu şi jumătate cine este De