Am participat în primăvară la Ankara la o conferinţă internaţională a AEEA/EAAE (Asociaţia Europeană a Şcolilor de Arhitectură), avînd drept temă reinventarea coabitării dintre practică şi teorie. Un participant american observa însă cît de săracă este limba arhitecturii. Cu alte cuvinte, jargonul profesional al arhitecţilor anglo-saxoni li se pare acestora prea puţin cuprinzător pentru exprimarea conceptelor şi a diferitelor ipostaze empirice ale profesiunii lor. Întrucît am fost îmbiat de către domnul profesor Ion Bănşoiu, directorul Editurii Paideia, să traduc un dicţionar englez-român care să cuprindă cîteva mii de termeni care aparţin arhitecturii, artelor cu care se leagă şi filosofiei spaţiului, mărturisesc invidia pe care am resimţit-o auzind postura în care se afla distinsul coleg american: limba română a arhitecturii nu cuprinde nici a zecea parte din termenii - neîndestulători, aţi auzit! - ai englezei de specialitate! Un program pe care profesorii de limbi străine şi de teorie de la UAUIM l-au propus anul trecut celor ce finanţează cercetarea academică românească urma să suplinească în parte această - dramatică - absenţă din limbajul românesc de specialitate. Traducerea dicţionarului însemna în primul rînd inventarea unor echivalente în limba română pentru mulţimea covîrşitoare de termeni care nu există. Apoi, aceste noi cuvinte trebuiau impuse în utilizarea curentă prin traducerea acelor cărţi de specialitate care le conţin. Acest program va trebui readus în atenţia celor în drept să îl finanţeze. Profesorii Magda Teodorescu şi Ana-Maria Zahariade, împreună cu care l-am redactat şi propus, vor face, nu mă îndoiesc, apel la instanţa finanţatoare şi anul acesta, întrucît el este vital pentru profesiunea noastră. Dar cui datorăm precaritatea incredibilă a jargonului arhitectural românesc? În primul rînd, frăgezimii temporale a limbii literare înseşi