Din sinceritate sau political corectness, cîte declaraţii s-au făcut despre identificarea teroriştilor, tot atîtea s-au făcut şi pentru a îndepărta bănuielile că aceştia ar fi identificaţi cu Islamul. Dar, vai, vulgul a reacţionat tot cum ştie el, spărgînd geamuri de prăvălii şi capete cu turbane din SUA şi alte ţări. Nu chiar 7.000 de capete (ca la WTC), dar cîteva zeci tot au fost. Întruniţi sub diverse pălării oficiale sau mediatice, reprezentanţii minorităţilor islamice din America, şefii statelor musulmane şi diverşi clerici au protestat (pe bună dreptate) împotriva acestor bănuieli agresive (profiling). Imaginea modestului prăvăliaş din Ohio, cu un ochi umflat şi zece steaguri americane înşirate demonstrativ pe tejghea, trezea într-adevăr compasiune. Numai că prea puţini dintre aceşti avocaţi musulmani au avut aceeaşi reacţie de demnă indignare la atentatele de la ambasadele din Africa sau la aruncarea în aer a garnizoanei americane din Beirut în 1983. La judecarea celor care au detonat o bombă la WTC acum cîţiva ani, aceiaşi democraţi au încercat să demonstreze că drepturile acuzaţilor ar fi fost încălcate. Şi unii şi alţii, lipsiţi de moderaţia pe care ai aştepta-o de la unii care au copilărit în ţări unde furtul unei pîini se pedepseşte prin tăierea mîinii. Exersîndu-şi cu abilitate drepturi pe care regimurile islamice le interzic, adepţii profetului au mutat accentul de pe cauză pe efect, luînd în discuţie nu Asasinatul, ci reacţiile. Văzînd că gluma se îngroaşă, au apărut şi condamnările retorice la adresa lui bin Laden, excomunicat rapid, pe considerentul că a acţionat contrar Coranului. Chestiune rezervată mullah-ilor şi ayatollah-ilor, analiza Coranului a căpătat o acută şi falsă actualitate - ce e jihadul, dacă sinuciderea este sau nu permisă şi care este sensul cutărui paragraf. Crimei i se răspunde cu discuţii teologice. Cum era de aşteptat, l