Hai, femeie dragă, lasă o clipă ziarele, veştile, exploziile, angoasele, posologiile, pisălogelile, vino să-ţi (s)pun - cum ai pune o rază de soare pe un luminiş ascuns în pădure - la vechiul mei pickup, placa asta cu Sadoveanu citind o schiţă de a lui, de care nu ştii, despre care n-ai învăţat pentru bacalaureat, căci e mică, puţină, fără importanţă în pădurea operei lui, totdeauna masivă şi solemnă în toate programele analitice, e o schiţă, o ghindă, un drum, un drum de copil plecat cu un moş, moş Vîrlan, un hîtru hotărît în acea zi să puşte o hulpe, "hulpea din Valea Morii care-i mînîncă toate toloşcanele" şi el nu o mai poate răbda, ia puşca şi pleacă s-o omoare; dar e toamnă, e culesul viilor, oamenii fac must, plăcinte, chefuri, sînt generoşi, veseli, primitori şi la fiecare poartă îi cheamă să intre în ogradă, să guste vinul, "să nu ne refuzaţi", să se aşeze o clipă - o clipă îţi cer şi ţie să auzi cum spune Sadoveanu că "vinu-i roş", cum grăieşte el ca moş Vîrlan, tot mai cherchelit, că "el e grăbit să puşte hulpea", "care hulpe?, hulpea din Valea Morii, că alta nu poate fi" şi cum îşi îndeamnă iapa, Ruşca îi zice iepei, oprind la fiecare gospodar care-i dornic de "musaferi", pînă se lasă seara, din cană de must în cană de vin, şi cine mai poate ajunge la hulpea aceea, hulpea din Valea Morii, măreaţa necunoscută spre care tot pornim, tot ne îndemnăm, dar nu ajungem, căci ne aţin atîtea plăceri, atîtea strigăte, atîţia struguri, atîtea amînări şi atîtea lumînări? Hai, ascultă-l pe Sadoveanu, chiar dacă nu ţi-a plăcut la şcoală fiindcă are prea multă natură, mai dă-le încolo de ştiri, mereu, în insomnia informaţiilor, alergăm după un apocalips; iartă hîrîiala plăcii, am pus-o de prea multe ori, o ştiu pe dinafară, ca "Eroica", o cîntam pe două voci cu liberalul de Radu Albala care constatînd fermecat cum îi ţineam isonul mă ierta pentru perioada mea de "