interviu cu Irina NICOLAU, etnolog
Ce sînt stafiile? În primul rînd, în cultura noastră populară, nu există stafii. Există vîrcolaci, moroi sau strigoi. Termenul de "stafie" este generic. Toate aceste reprezentări aş zice că sînt nişte călători rataţi, care nu mai respectă traiectoria firească a unui ins mort de la noi, cei vii, către strămoşi. De-a lungul timpului s-au născut ritualuri care asigură această traiectorie. Se spune că sînt oameni predestinaţi ca sufletele lor să nu aibă odihnă după moarte, de exemplu, oamenii care îşi înghit căiţa la naştere. Unul dintre cele mai cunoscute ritualuri era înfigerea unui cui în inima decedatului. La macedoneni, se preconiza că existau oameni născuţi cu două inimi şi, astfel, se poate explica şi ritul respectiv: prin înfigerea cuiului sau ţăruşului se anula o inimă. De aici pot porni alte conexiuni către caii năzdrăvani din poveşti care au mai multe inimi în piept. Credeţi în stafii? Eu încerc să cultiv zona dilematicului, a îndoielilor în această problemă. În poveştile clasice despre stafii orice om normal nu poate crede, însă lumea nu este numai aceea care se vede, iar lucrurile nu pot fi chiar atît de simple. Într-adevăr, gîndind raţional, poţi anula miturile care s-au adunat de mii de ani în toate culturile lumii, însă dacă anulezi totul, sărăceşti. Asistînd la lupta împotriva obscurantismului, cînd astfel de poveşti erau izgonite cu brutalitate, am descoperit că în urma lor rămînea un loc gol, ca un teren viran, iar poveştile ateiste nu îl pot umple, nu sînt atît de frumoase precum legendele şi miturile. Totuşi, cîtă fabulaţie şi cîtă realitate există în aceste poveşti? În 1973, am cunoscut un gropar din satul Dobriţa, Gorj, care mi-a povestit că în urmă cu cincizeci de ani, la insistenţele satului, a dezgropat un mort, fost membru al unei familii căreia îi mergea foarte rău, de-o perioadă de timp. "Am făcu
