Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pensionarii planuiesc un protest

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 6 octombrie 2001 ·

Principala cauza a nemultumirii lor este aminarea recorelarii pensiilor Guvernantii nu au respectat prevederile Legii pensiilor, in vigoare de pe 1 aprilie 2001. Desi aceasta prevede o recorelarea a tuturor pensiilor aflate in plata, acest lucru nu a fost pus in practica. O recorelare a pensiilor va incepe abia in ianuarie 2002 si se va face pe parcursul a trei ani, nicidecum pina la sfirsitul acestui an, asa cum se anuntase initial. Programul privind recorelarea pensiilor, in etape, a fost adus la cunostinta personelor de virsta a treia de catre Guvern, la ultima intrunire avuta cu Federatia Nationala a Sindicatelor Pensionarilor din Romania, la sfirsitul lunii septembrie. Pensionarii considera aceste prevederi inacceptabile. "Sindicatele pensionarilor au cerut recorelarea in anul 2000 si nicidecum ca aceasta sa inceapa anul viitor si sa se deruleze pe o perioada de trei ani. Noi vom veni cu propuneri, iar Guvernul trebuie sa gaseasca posibilitatea pentru a opera recorelari pentru a inlatura inechitatile si nedreptatile produse in sistemul public de pensii", a declarat Maria Paraschiv, liderul Sindicatului Pensionarilor din Botosani. Pe linga recorelarea pensiilor, persoanele de virsta a treia au inaintat Guvernului o lista cu revendicari, neacceptata de catre acesta. Pensionarii au cerut ca pensiile in plata, stabilite anterior anului 1998, sa fie recalculate dupa metodologia care se aplica incepind cu data de 1 aprilie 2001, majorarea procentului de indexare trimestriala, care a fost de 4% in septembrie, sa fie egal cu cresterea indicelui preturilor la produsele alimentare de baza; urgentarea promovarii unui act normativ privind infiintarea magazinelor cu produse alimentare cu pret redus pentru virstnici; suplimentarea listei de medicamente gratuite si compensate, precum si compensarea cu 75% a pretului de vinzare cu amanuntul din farmacii. "Practic, raspunsurile

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou incident șocant într-o școală din România. Un elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg de clasă

Ziare.com acum o ora
Un elev de 14 ani a ajuns la spital joi, 9 ianuarie, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. ”La data de 9 ianuarie 2025, poliţişti din cadrul Poliţiei

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum o ora
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Ploi în Banat, Crişana şi Moldova, precipitaţii mixte în Maramureş şi Transilvania şi ninsori la deal şi la munte, de vineri/ Temperaturile scad semnificativ/ Cod galben de vânt puternic şi viscol, în mai multe zone ale ţării

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă ploi, începând de vineri dimineaţă, în zona joasă din Banat, Crişana şi Moldova, precipitaţii mixte în Maramureş şi Transilvania şi predominant ninsoare în zonele de deal şi munte, în timp ce temperaturile vor scădea semnificativ

Companiile Holcim Romania, Romcim şi Heidelberg Materials România au fost amendate de Consiliul Concurenţei cu 43,7 milioane euro pentru coordonarea politicilor de stabilire a preţurilor

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a sancţionat companiile Holcim Romania, Romcim şi Heidelberg Materials România cu amenzi în valoare totală de 217,9 milioane lei (aproximativ 43,7 milioane euro) pentru coordonarea politicilor de stabilire a preţurilo

Alexandru Rafila spune că virusul HMPV a produs zeci de mii de răceli în România în fiecare iarnă: „Nu este o noutate, nu a venit din China”

HotNews acum 2 ore
Virusul metapneumovirus uman (HMPV) nu reprezintă o noutate, întrucât a fost identificat pentru prima oară în 2001, iar în România, în fiecare an, se înregistrează zeci de mii de cazuri de răceli cauzate de acest virus, a declarat joi ministrul Sănă

Administratori, barmani și ospătari din Centrul Vechi al Capitalei, trimiși în judecată după ce au jefuit turiști străini. La cât se ridică prejudiciul

Ziare.com acum 2 ore
Şaisprezece oameni, administratori ai unor cluburi sau baruri din Centrul Vechi al Capitalei şi angajaţi ai acestora - barmani, ospătari, angajate hostess -, au fost trimise în judecată în dosarul fraudelor ale căror victime erau turişti străini. An

Trei producători de ciment, amendați cu 43,7 milioane de euro pentru că s-au înțeles asupra prețurilor. Chirițoiu: Prețurile au crescut față de țările vecine

HotNews acum 2 ore
Holcim Romania, Romcim și Heidelberg Materials România au fost amendate cu peste 217,9 milioane de lei (aproximativ 43,7 milioane euro) pentru coordonarea politicilor de stabilire a prețurilor, a anunțat joi Consiliul Concurenței. Cei trei producăto

Alexandru Rafila: În următoarele trei săptămâni va fi o creştere a numărului de infecţii respiratorii

Mediafax acum 56 minute
Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc joi. „În următoarele trei săptămâni va fi o creştere a numărului de infecţii respiratorii”, a estimat ministrul Alexandru Rafila. „Nu este nimic neobişnuit (...) nu ne af

Cât vom plăti la electricitate și gaze în 2025? Trei scenarii posibile

HotNews acum 5 ore
Anul 2025, pe lângă multiplele schimbări fiscale și creșteri de taxe, vine și cu întrebări privind prețurile pe care românii le vor achita pentru gaze și energie electrică după aprilie 2025. Un răspuns greu de anticipat, arată Dumitru Chisăliță, pre

Miniștrii Mediului și Energiei au sesizat DIICOT privind apariția unor știri false care spuneau că România va dărâma barajele de pe râuri

HotNews acum o ora
Cei doi miniștri semnalează că unele persoane au diseminat în mod intenționat informații false, prin canale de presă online și rețele sociale, referitoare la presupusa demolare a barajelor din România. Astfel de acțiuni afectează securitatea naționa

Vremea

București
acum

16°
joi

7°/16°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/5°
dum.

1°/3°
Iasi
acum

13°
joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

17°
joi

9°/17°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

5°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-2°/2°
Timisoara
acum

15°
joi

7°/15°
vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°