Serviciul Politiei de Ordine Publica a descoperit 2.800 de litri de combustibil furat, care era comercializat fara forme legale. In curtea lui Alexandru Dumitru (67 de ani), din Satul Nou - Belcesti, au fost descoperite, in urma perchezitiei, 2.500 de litri de motorina, 200 de litri de benzina si 100 de litri de ulei pentru motor. Produsele erau dosite intr-o magazie, fiind depozitate in recipiente din tabla si material plastic. Politistii si specialistul criminalist prezenti la fata locului au constatat ca Anton Dumitru (30 de ani), fiul lui Alexandru Dumitru, este "proprietarul" celor aproape trei tone de combustibil. Acesta a declarat ca a achizitionat motorina in perioada septembrie 2000 - septembrie 2001, de la diferiti conducatori auto pe care nu-i cunoaste, si fara a face tranzactia cu acte in regula. Acesta a mai sustinut ca produsele au fost cumparate ocazional si urmau a fi folosite in interes personal. Cu toate acestea, politistii au constatat ca pe parcursul unui an, familia Dumitru a comercializat, ilegal, nu mai putin de 500 de litri de motorina, pe care a vandut-o localnicilor posesori de autovehicule. Organele de ordine au decis ca incaperea in care se afla "marfa" sa fie sigilata pana la confiscarea cantitatilor de carburanti si lubrifianti care s-au descoperit. (I.G.)
Serviciul Politiei de Ordine Publica a descoperit 2.800 de litri de combustibil furat, care era comercializat fara forme legale. In curtea lui Alexandru Dumitru (67 de ani), din Satul Nou - Belcesti, au fost descoperite, in urma perchezitiei, 2.500 de litri de motorina, 200 de litri de benzina si 100 de litri de ulei pentru motor. Produsele erau dosite intr-o magazie, fiind depozitate in recipiente din tabla si material plastic. Politistii si specialistul criminalist prezenti la fata locului au constatat ca Anton Dumitru (30 de ani), fiul lui Alexandru Dumitru, este "propri