"Este altceva Bin Laden decit un terorist? Daca este terorist, inseamna ca sint meritate atacurile", spune Hasan Kaza, student din Oman. "Ca musulmani, ne consideram si noi victimele acestui atac", spune un student din Maroc Dupa entuziasmul manifestat in urma atentatelor din America, considerate o palma binemeritata si intru totul justificata, studentii musulmani din Iasi au devenit acum mai retinuti in exprimarea opiniilor privind declansarea razboiului in Afganistan. "Nu este drept acest razboi pentru ca America nu are dovezi ca Osama bin Laden este autorul atentatelor", spune Eli Am Hicham, student marocan in anul III la Medicina Generala, considerind ca Al Qaeda si Osama bin Laden sint in ultima instanta creatia Americii, care s-au intors impotriva lor acum. "Chiar daca sintem la o distanta mare de Afganistan, ca musulmani ne consideram si noi victimele acestui atac. Tinta atacului nu este o tara, ci Islamul", spune un alt student din Maroc, Yunes B. Temindu-se, poate, sa-si exprime adevarata opinie, din cauza consecintelor pe care le-ar putea suporta la scoala, sau influentati de faptul ca se afla intr-o tara aliata cu Statele Unite, unii studenti musulmani se declara chiar in favoarea atacurilor din Afganistan: "Este altceva Bin Laden decit un terorist? Daca este terorist inseamna ca sint meritate atacurile", spune Hasan Kaza, student din Oman. "America ataca acum teroristii, nu oamenii pasnici", este de parere si Mohhamad Abdullah, medic stagiar la Clinica I Chirurgie, musulman de origine indiana. Daca unii se declara impotriva lui Bin Laden doar pentru ca a dat nastere unui razboi in care mor oameni nevinovati, cei cu credinta in Allah cred ca el este condamnabil pentru ca nu a respectat Coranul: "Coranul nu ne da voie sa omorim nici un ciine. Daca profetul nostru a spus asta, cum sa putem omori oameni?", se intreaba retoric Mohhamad Abdullah. Palestinienii